Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

A fost semnat protocolul de predare-preluare a terenului pentru construirea unei moschei în Bucureşti

A.G. Ştirile Zilei /

Protocolul de predare-preluare a terenului din Bucureşti, pe care va fi construită o moschee, a fost semnat marţi de secretarul de stat Victor Opaschi, din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, şi de muftiul Murat Iusuf, şeful Cultului Musulman din România, conform Agerpres.

Potrivit protocolului postat pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte, "imobilul-teren, aflat în domeniul public al statului şi în folosinţa gratuită a Secretariatului de Stat, este transmis pe o perioadă de 49 de ani Muftiatului Cultului Musulman, în folosinţă gratuită''.

Terenul respectiv este situat în Bucureşti, pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30 şi are o suprafaţă de 11.295 de metri pătraţi.

Potrivit protocolului, "Secretariatul de Stat pentru Culte predă în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, imobilul-teren (...) Muftiatului Cultului Musulman din România cu obligaţia de a-l folosi în scopul edificării unui complex de clădiri de interes public, constând în: lăcaş de cult şi anexe (loc de spălări rituale, casă parohială, bibliotecă şi centru de asistenţă socială)".

Muftiatului Cultului Musulman din România îi revin următoarele obligaţii: să prezinte spre avizare Secretariatului de Stat pentru Culte proiectul complexului de clădiri de interes public care urmează a fi construit, să informeze trimestrial Secretariatul de Stat pentru Culte asupra stadiului lucrărilor de construire a clădirilor de interes public şi asupra surselor de finanţare a complexului. De asemenea, Secretariatul va trebui anunţat referitor la eventuale modificări ale proiectului.

De asemenea, începând cu data protocolului de predare-preluare, plata tuturor obligaţiilor către stat (taxe, impozite, utilităţi etc.) cade în sarcina titularului dreptului de folosinţă gratuită.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional