În săptămânile ce au trecut, mai multe articole apărute în presa românească au scos în evidenţă o campanie organizată de ANAF pentru a confisca nu mai puţin de trei miliarde de euro de la cetăţenii români. Acest efort - o încercare de a "colecta retroactiv" sume de TVA despre care ANAF susţine că le datorează persoanele fizice, care au desfăşurat tranzacţii imobiliare între 2004 şi 2008 - a fost caracterizat, pe bună dreptate, drept "abuziv", "neconstituţional" şi "disperat". Dar "ignorant" ar fi un adjectiv la fel de potrivit, însă unul asupra căruia merită să ne oprim mai în detaliu, deoarece restul presei l-a ignorat de-a dreptul. Mai exact, acţiunile ANAF trădează o ignoranţă în economie pe care ne simţim datori faţă de noi înşine, de cititorii noştri şi, din păcate, de autorităţi să o explicăm.
Pretextul pe care se bazează acţiunile ANAF este acela că persoanele fizice, care au desfăşurat tranzacţii imobiliare cu "caracter de continuitate", trebuie etichetate retroactiv (la discreţia ANAF) drept "comercianţi" şi taxate cu TVA de 19%. Nu este nevoie să insistăm asupra lipsei de precizie a definiţiei de mai sus, a absenţei normativelor pentru aplicarea sa, a potenţialului de şantaj şi a implicaţiilor pe care o astfel de impunere, aplicată retroactiv, le-ar avea într-o ţară presupus liberă. Restul presei se ocupă deja de aceste aspecte.
În această situaţie, abuzul are o asemenea amploare, încât implicaţiile sale economice sunt suficiente pentru a-i demasca adevărata natură. De ce? Pentru că, în realitate, ANAF încearcă acum să taxeze tranzacţii ce... nu au existat.
Pentru a înţelege de ce, avem nevoie de un exemplu prin care să comparăm situaţiile a doi vânzători de imobiliare. Să-i numim Gheorghe şi Dan. Gheorghe are noroc - el, ca majoritatea oamenilor de pe piaţă, nu a fost etichetat arbitrar de ANAF drept "comerciant." Să presupunem că acesta încearcă să-şi vândă apartamentul cu 100.000 de euro şi, bineînţeles, nu percepe TVA. Pe de altă parte, Dan nu este la fel de norocos. El vinde şi cumpără câteva apartamente pe an. Ca urmare, ANAF îi spune că trebuie să ceară 119.000 de euro, atunci când vinde un apartament cu valoare egală cu cea a apartamentului vândut de Gheorghe. Cu alte cuvinte, ANAF îi spune lui Dan că, practic, preţul lui este automat mult peste cel al pieţei şi, ca urmare, nu poate concura cu alte persoane fizice. De ce? Pentru că majoritatea celor de la care Dan cumpără apartamentele nu sunt "comercianţi" şi, ca urmare, Dan nu poate să recupereze nici pe departe cei 19% pe care ANAF îl obligă să-i adauge la preţul apartamentelor pe care încearcă să le vândă. Să repetăm înţelesul exact al aceste situaţii. Dan este obligat structural să perceapă un preţ mult în afara pieţei, iar tranzacţiile sale nu au loc - apartamentul lui Gheorghe se vinde cu 100.000 de euro, iar apartamentul lui Dan rămâne nevândut. Cu alte cuvinte, însăşi structura pieţei imobiliare nu poate permite existenţa unui regim de TVA în rândul persoanelor fizice, care, în marea lor majoritate, vând locuinţe şi terenuri fără TVA. Un astfel de regim de TVA elimină automat mica minoritate a plătitorilor de TVA (aşa-numiţii "comercianţi"), care sunt obligaţi să vândă la un preţ mai mare, pe de o parte, fără a recupera mare lucru, pe de altă parte.
Imaginaţi-vă, de exemplu, că sunteţi patronul unei pizzerii, iar ANAF spune că Dvs. (şi doar Dvs.) trebuie să vindeţi felia de pizza cu 1,19 euro, în condiţiile în care alte trei pizzerii au preţul de doar 1,00 euro pe felie. În mod similar, aţi fi obligaţi structural să aveţi un preţ peste nivelul pieţei, iar vânzările Dvs. nu ar mai avea loc. Întrucât cumpărătorii s-ar duce în altă parte, Dvs. aţi da pur şi simplu faliment. Motivul pentru care, în realitate, pizzeriile continuă să existe este acela că toţi participanţii la o piaţă (şi nu doar câţiva "comercianţi" ghinionişti) sunt supuşi aceluiaşi regim de TVA şi au oportunităţi egale de a recupera TVA din costurile pe care le suportă. După cum am demonstrat mai sus, lucrurile nu stau aşa pe piaţa imobiliară, pentru că plătitorii de TVA trebuie să concureze cu majoritatea persoanelor fizice, care nu plăteşte TVA.
Din acest motiv, este cu atât mai ironic că ANAF descrie un regim de TVA imposibil din punct de vedere economic ca fiind aplicabil celor care desfăşoară tranzacţii imobiliare "în continuare." Exact aceşti oameni - cei blestemaţi cu titulatura de "comerciant" - sunt cei care nu se pot aştepta să existe economic "în continuare" prea mult timp de acum înainte.
De asemenea, nu este nicio surpriză că decizia se aplică retroactiv. Nici nu s-ar putea altfel. Dacă aceste reglementări de TVA s-ar fi aplicat din 2004-2008, doar o mică parte din tranzacţiile încheiate efectiv în această perioadă s-ar mai fi realizat la preţurile la care s-au realizat - iar un număr extrem de mare dintre acestea nici nu ar mai fi avut loc. ANAF probabil că înţelege acest lucru, iar asta ar explica şi lipsa de corectitudine dovedită. Iar dacă nu înţelege acest lucru (din pură ignoranţă), abordarea este, aproape în egală măsură, impardonabilă.
Cotidianul Bursa
