Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Eurostat: Preţurile locuinţelor au crescut cu peste 5% în UE, în primul trimestru din 2026

S.B. Ştirile Zilei /

Eurostat: Preţurile locuinţelor au crescut cu peste 5% în UE, în primul trimestru din 2026

Preţurile locuinţelor au crescut cu 4,7% în zona euro şi cu 5,1% în UE, în primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, după ce în trimestrul patru din 2025 preţurile la locuinţe au urcat cu 5,1% în zona euro şi cu 5,4% în UE, arată datele colectate prin Indicele preţurilor locuinţelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică, informează Agerpres.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, doar Finlanda a raportat o scădere anuală de 2% a preţurilor locuinţelor în primul trimestru din 2026, iar 25 creşteri anuale. Cel mai mare avans a fost consemnat în Portugalia (17,8%), Bulgaria (14,8%) şi Slovacia (14,4%). Nu sunt disponibile datele pentru Grecia.

România a raportat o creştere anuală de 7,8% în primul trimestru din 2026, după un avans de 6,7% în trimestrul patru din 2025.

Comparativ cu trimestrul patru din 2025, preţurile locuinţelor au crescut cu 1% în zona euro şi cu 1,2% şi în UE, în primele trei luni din 2026.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, patru au raportat scăderi ale preţurilor locuinţelor: Finlanda şi Belgia (ambele cu minus 0,8%), Franţa (minus 0,6%) şi Ungaria (minus 0,5%), iar 22 creşteri, cea mai mare expansiune fiind în Bulgaria (6,2%), Portugalia (3,8%) şi Slovacia (3,6%).

România a raportat un avans de 3,2% în primul trimestrul din 2026, după o creştere de 1,7% în trimestrul patru din 2025.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional