Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2021
Abonament gratuit

CUSHMAN &WAKEFIELD ECHINOX:Cererea în piaţa de birouri din Bucureşti va creşte cu 20-30% în acest an

G.U. Ştirile Zilei /

Bogdan Bogatu, Director Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox

Bogdan Bogatu, Director Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox

Cererea de spaţii de birouri la nivelul Bucureştiului va creşte cu 20-30% în acest an, în condiţiile în care o bună parte din marii chiriaşi au ieşit din expectativă şi îşi evaluează activ opţiunile pentru optimizarea necesarului de spaţii, potrivit consultanţilor firmei Cushman & Wakefield Echinox.

Volumul tranzacţionat pe parcursul anului 2020 a scăzut cu 40%, până la nivelul de 237.000 de metri pătraţi, pe fondul pandemiei Covid-19 care a determinat cea mai mare parte a companiilor să adopte pe scară largă telemunca, amânând pe cât posibil luarea unor decizii cu impact pe termen mediu şi lung, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Anul 2021 a început sub alte auspicii, în condiţiile în care numărul de cazuri Covid-19 la nivel mondial s-a înjumătăţit faţă de finalul anului precedent, iar evoluţia pozitivă a campaniilor de vaccinare permite autorităţilor să relaxeze măsurile restrictive. În acest context, după un an în care companiile au putut să evalueze impactul telemuncii prin analize interne sau cu ajutorul consultanţilor, acestea sunt acum în poziţia de a-şi redimensiona necesarul de spaţii într-o piaţă care le-a devenit favorabilă.

Bogdan Bogatu, Director Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox, a declarat: "Putem spune că începutul acestui an a adus un volum de activitate chiar mai ridicat faţă de debutul anului 2020, când aproape nimeni nu întrevedea impactul major pe care îl va avea propagarea pandemiei Covid-19. Avem, în prezent, proiecte în lucru de peste 70.000 de metri pătraţi la nivelul Bucureştiului şi oraşelor regionale pentru o serie dintre cele mai mari corporaţii prezente la nivel local, acestea conştientizând că este un moment prielnic pentru a-şi reaşeza contractele, fie că vorbim de renegocieri, consolidări, restrângeri sau chiar extinderi de spaţii. În acest context, ne aşteptăm ca volumul tranzacţionat în 2021 să crească substanţial, cu cel puţin 20 - 30%, urmând să revină peste nivelul de 300.000 de metri pătraţi."

Potrivit sursei citate, departamentul de birouri al Cushman & Wakefield Echinox este format din şase consultanţi. Cei patru membri seniori ai echipei lucrează împreună în cadrul Cushman & Wakefield Echinox de peste 11 ani, perioadă în care au fost implicaţi în peste 300 de tranzacţii diverse, traversând mai multe cicluri de dezvoltare a pieţei.

Rată de neocupare a spaţiilor la nivelul Bucureştiului a crescut pe parcursul anului trecut, ajungând la nivelul de 12,5%, un maxim al ultimilor patru ani. Cu toate acestea dezvoltatorii au în prezent în construcţie clădiri cu o suprafaţă cumulată de peste 350.000 de metri pătraţi, spaţii ce urmează a fi date în folosinţă în următorii doi ani, în condiţiile în care anticipează o revenire a cererii, cu accent pe spaţiile moderne, care încorporează cele mai noi tehnologii.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesionişti şi colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul companiei www.cwechinox.com

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 2 / 2021

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Legea

Companii

Internaţional