Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

FAŢĂ DE ACEEAŞI LUNĂ DIN ANUL TRECUT,Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale au crescut cu 31,7% în august 2015

Simona Grigorescu Ştirile Zilei /

Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale au crescut cu 31,7% în august 2015

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut în luna august 2015 cu 31,7% faţă de perioada similară din 2014 şi cu 20% faţă de luna precedentă, până la 4.766, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis azi redacţiei.

Din cele 4.766 de autorizaţii eliberate în luna august, circa 66% au fost pentru zona rurală.

De asemenea, în primele opt luni ale anului, au fost eliberate 27.037 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 7,4% faţă de perioada similară din 2014.

Potrivit datelor INS, distribuţia în profil regional pentru luna august 2015, comparativ cu luna precedentă, evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în majoritatea regiunilor de dezvoltare, cele mai semnificative înregistrându-se în Nord-Est (+283 autorizaţii), Sud-Muntenia (+178), Nord-Vest (+109), Sud-Est (+106) şi Bucureşti-Ilfov (+103).

În regiunea de dezvoltare Vest, numărul autorizaţiilor eliberate pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 41.

Pe de altă parte, în luna august 2015, comparativ cu aceeşi lună a anului precedent, s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale reflectată în toate regiunile de dezvoltare, respectiv Sud-Muntenia (+311 autorizaţii), Nord-Est (+242), Nord-Vest (+211), Bucureşti-Ilfov (+185), Sud-Est (+139), Sud-Vest Oltenia (+33), Vest (+24) şi Centru (+3).

De asemenea, în primele opt luni ale anului, au fost înregistrate creşteri în regiunile de dezvoltare Nord-Est (+537 autorizaţii), Sud-Est (+506), Sud-Muntenia (+471), Nord-Vest (+312), Bucureşti-Ilfov (+101), Vest (+74) şi Sud-Vest Oltenia (+26). Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost în regiunea de dezvoltare Centru (-164 autorizaţii).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional