Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

Forţa de muncă din construcţii: Calificări minime, salariu fluctuant

F.A. Consilier /

 Forţa de muncă din construcţii: Calificări minime, salariu fluctuant
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Piaţa forţei de muncă în construcţii se va afla în regres în acest an, consideră Simion Ilie, Project Manager în cadrul Fundaţiei Casa de Meserii a Constructorilor.

    "Deşi la sfârşitul anului trecut, reamintim an electoral, exista o oarecare aşteptare pozitivă, ca urmare a schimbării puterii, aceasta nu s-a confirmat, puţine fiind firmele care încă se pot lauda cu proiecte mari, de impact atât în plan economic cât şi, implicit, în piata forţei de muncă", ne-a declarat domnul Simion Ilie.

    Salarii mai mici în plină iarnă a construcţiilor

    Evoluţia salariului mediu net din construcţii în decursul anului 2012 a fost în mare parte ascendentă, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

    Salariul mediu net în construcţii a crescut de la 1.199 lei în luna ianuarie 2012 până la 1.260 lei în luna mai. Din iunie până în noiembrie salariul mediu a fluctuat între un minim de 1.243 lei şi o maximă de 1.259 lei. Cea mai mare medie salarială a fost atinsă în luna decembrie 1.327 lei, pe fondul primelor acordate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

    La începutul anului 2013 media salarială din constructii era aproape de nivelul înregistrat în ianuarie 2012. Astfel, în ianuarie 2013 valoarea medie a salariului net s-a ridicat la suma 1.211 lei. Câştigul mediu salarial net din construcţii a fost semnificativ mai redus în luna ianuarie comparativ cu media naţională de 1.548 lei.

    Câştigurile la negru se menţin ridicate în construcţii

    Datele oficiale în privinţa salariilor din construcţii sunt puţin relevante având în vedere că procentul câştigurilor la negru este foarte ridicat. În cazul angajaţilor sezonieri aproximativ 60% lucrează fără forme legale sau sunt la limita legii, consideră domnul Simion Ilie.

    În multe cazuri angajaţii lucrează parţial la negru. Potrivit domnului Simion Ilie, există o serie de practici răspândite în rândul angajatorilor ce au ca scop evitarea achitării integrale a impozitelor pentru salarii. Astfel, se fac:

    - contracte pe durată determinată de trei luni mascate în contracte pe durată nedeterminată cu perioadă de probă de 3 luni;

    - contracte declarate în ReviSal (n.r. Componentă a aplicaţiilor Inspectoratului Teritorial de Muncă ce permite înregistrarea salariaţilor şi contractelor de muncă ale acestora pentru un anumit angajator după adăugarea sa iniţială) doar cu două ore, deşi munca prestată este de cel puţin opt ore.

    În plus, de foarte multe ori salariaţii nu cunosc prevederile contractelor pe care le semnează sau dacă angajatorul achită toate taxele.

    Domnul Simion Ilie explică:

    "Salariaţii semnează un contract de muncă dar, de cele mai multe ori, nu primesc propriul exemplar, iar acele contracte nu sunt declarate niciodată în ReviSal, deci nu se plătesc contribuţiile aferente."

    Totuşi nu toţi angajaţii din domeniul construcţiilor beneficiază de acelaşi tratament.

    Potrivit domnului Simion Ilie: "Trebuie deosebit între nucleul dur al unei firme de construcţii, format din personalul care are venituri inclusiv pe perioada anotimpului rece şi care, în general, lucrează cu forme legale şi, pe de altă parte, personalul fluctuant, angajat project-based pe 3-6 luni în medie". Personalul care face parte din echipa administrativă a unei companii de construcţii beneficiază de cele mai multe ori de un contract întocmit în conformitate cu toate normele legale.

    Mai puţine locuri de muncă în construcţii

    În ceea ce priveşte numărul salariaţilor din construcţii, potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică, în perioada februarie-aprilie 2013 numărul locurilor de muncă din construcţii va scădea cu 6% (sold conjunctural).

    Managerii din sectorul construcţiilor prevăd o scădere a numărului locurilor de muncă în ciuda faptului că pentru perioada februarie-aprilie este prevăzută o creştere moderată a volumului producţiei, de +10% (sold conjunctural) şi o relativă stabilitate a stocului de contracte şi comenzi +5% (sold conjunctural).

    Tinerii sunt puţin interesaţi de domeniul construcţiilor

    Pe lângă un grad scăzut al respectării normelor de impozitare, piaţa forţei de muncă din construcţii se confruntă şi cu o serie de alte disfuncţionalităţi.

    Domnul Simion Ilie precizează: "Principala problemă este îmbătrânirea forţei de muncă. Tinerii sunt tentaţi mai mult de zona serviciilor, şcolile cu profil de construcţii au fost decimate. Lipsa de continuitate a lucrărilor conduce la o politică haotică de personal. Nimeni nu doreşte să investească în formarea personalului de teamă că, în lipsa lucrărilor pe o perioadă mai lungă, ROI-ul (return on investment) este insuficient."

    ROI-ul reprezintă o analiză a beneficiilor instruirii personalului comparativ cu costurile implicate. Dacă beneficiile sunt mai mici decât costurile înseamnă că activităţile de instruire au generat pierderi.

    În plus, o problemă pentru companiile de construcţii o reprezintă şi faptul că este imposibil de prevăzut numărul, structura şi prioritizarea lucrărilor autorităţilor publice.

    Totodată, modul în care sunt atribuite contractele în cadrul procedurilor de achiziţii publice poate avea implicaţii negative asupra forţei de muncă din construcţii. "În condiţiile contractării sub imperativul , se licitează preţuri neobişnuit de mici, iar mai apoi, de cele mai mult ori se de la ce înseamnă , precizează Simion Ilie.

    Cu toate acestea beneficiile financiare ale unui angajat în construcţii pot fi semnificative în timpul perioadei de vârf. În sezon, în sectorul de construcţii un muncitor calificat (dulgher, fierar-betonist, instalator etc) poate ajunge să câştige un salariu peste medie.

    Diplomele angajaţilor în construcţii nu sunt reactualizate

    Nivelul de calificare pentru personalul angajat în domeniul construcţiilor din România rămâne scăzut.

    "Aproximativ 45% dintre persoanele ce s-au înscris pe portalul de angajări www.picas.ro ca persoane în cautarea unui loc de muncă în sectorul de construcţii au 10 clase sau mai puţin, iar restul au peste 10 clase", preciează domnul Simion Ilie.

    În plus, competenţele muncitorilor au fost dobândite cel mai adesea într-un cadru informal. De multe ori, chiar dacă un muncitor deţine diplome de calificare acestea nu reflectă în mod necesar abilităţile sale reale.

    Domnul Simion Ilie explică: "În privinţa calificărilor deficitare, am spune că principala problemă o reprezintă neactualizarea calificărilor existente, datorată unui sistem inexistent de formare profesională continuă a angajaţilor. Spre exemplu, pentru a monta panouri fotovoltaice nu ai nevoie neaparat de o calificare nouă, ci de o specializare a unui electrician care să dureze undeva maximum 100 de ore."

    Totodată, sunt puţini muncitorii care reuşesc să se menţină la zi cu materialele sau sculele noi care apar necontenit pe piaţă şi nu în ultimul rând cu normele de Sănătate şi Securitate în Muncă.

    De altfel, în ultimii ani lucrurile în privinţa siguranţei muncii în construcţii au stagnat sau chiar au înregistrat o involuţie.

    "În ţări precum Italia, muncitorul nu poate intra pe şantier dacă nu face mai întâi 12 ore de formare privind regulile de siguranţă", precizează domnul Simion Ilie.

    Iaşiul are nevoie de muncitori pentru sectorul construcţiilor

    Iaşiul se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de angajări în domeniul construcţiilor contabilizate, potrivit unui analize realizate în cadrul centrelor PICAS deschise în Bucureşti, Braşov, Galaţi şi Iaşi. Capitala Moldovei este urmată din punctul de vedere al angajărilor de Galaţi, Bucureşti şi Braşov.

    "La Iaşi, anul trecut ni s-a întâmplat în mod frecvent să nu avem oameni suficienţi pentru locurile de muncă identificate. S-au atras foarte multe fonduri europene dirijate spre infrastructură şi, chiar dacă temporar Iaşiul arată ca un adevărat şantier, pe termen mediu şi lung, cred că au făcut o investiţie foarte bună", declară domnul Simion Ilie.

    Nu de puţine ori muncitorii din construcţii aleg drumul străinătăţii. Totuşi, la momentul de faţă se înregistrează o stagnare în ceea ce priveşte fluxul migrator. "Italia, Spania, foste destinaţii preferate pentru românii ce doreau să lucreze în construcţii, înregistrează cifre ale şomajului foarte ridicate şi nu mai oferă oportunităţile de altă dată. În ţări precum Anglia sau Germania există o barieră lingvistică ce frânează destul de mult , în ciuda temerilor acestor ţări", precizează Simion Ilie.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective