Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2021
Abonament gratuit

Grupul IULIUS a investit 1 miliard de euro în piaţa noastră de real-estate

Piaţa Imobiliară /

Grupul IULIUS a investit 1 miliard de euro în piaţa noastră de real-estate
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    În Campus vor fi spaţii verzi pe o suprafaţă de peste 4.500 mp - alei, piaţete, spaţii de recreere accesibile publicului larg. Nu în ultimul rând, vor fi amenajate piste de ciclism cu o lungime de 650 de metri şi spaţii pentru biciclete securizate, astfel încât Campusul să încurajeze mobilitatea cu mijloace alternative de transport. Cu acelaşi scop vor fi amenajate vestiare şi duşuri, un avantaj pentru cei care aleg să îmbine deplasarea cu sportul.

    Despre această investiţie, dar şi despre alte proiecte ale companiei, ne-a vorbit, într-un interviu, Raluca Munteanu, Business Development Manager IULIUS.

    (Interviu cu Raluca Munteanu, Business Development Manager IULIUS)

    Reporter: Palas Campus face parte dintr-un concept care urmea­ză să se dezvolte şi în alte oraşe ale ţării şi dacă da, unde?

    Raluca Munteanu: În ultimii zece ani, compania IULIUS s-a poziţionat drept unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori şi operatori pe segmentul office, ajungând la 13 clădiri, cu o suprafaţă de peste 152.000 mp, sub brandul United Business Center, în Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca. Sunt adevărate centre regionale de business, realizate prin proiectele mixed-use de regenerare urbană, care au un impact semnificativ din punct de vedere economic, al oportunităţilor investiţionale, al retenţiei ta­lentelor locale şi al calităţii vieţii.

    Deşi este dezvoltat sub alt nu­me, Palas Campus este un proiect preponderent office, aşa­dar, parte din comunitatea pe care am consolidat-o pe acest segment. Va fi cea mai mare clădire de birouri din România, cu 54.000 mp office şi 6.000 mp retail, o dezvoltare urbană pe verticală. În contextul în care, prin ansamblul Palas Iaşi, primul proiect mixed-use realizat în Româ­nia, în 2012, s-au dezvoltat 7 clădiri office premium, cu o suprafaţă de peste 75.600 mp, putem spune că aceasta este a opta clădire din centrul de business din inima Moldovei. Însă, este mai mult de atât, pentru că vorbim despre o extindere a ansamblului existent, cu 6 corpuri de clădire interconectate în­tr-un concept mixt în sine.

    Atuurile noii dezvoltări ţin de calitatea clădirii - construim la cele mai înalte standarde de sus­tenabilitate şi includem tehnologii şi sisteme pentru asigurarea unui confort optim -, de localizare - proiectul este situat în centrul oraşului, în apropiere de Palas Iaşi -, precum şi de conectivitatea cu oraşul - asigurată prin investiţii ample ce presupun construirea unei noi artere, lărgirea celor din proximitate, adăugarea de piste şi spaţii de parcare pentru biciclete şi pentru maşini.

    Reporter: Către ce segment de clienţi se îndreaptă spaţiile de birouri la care lucraţi?

    Raluca Munteanu: Este deja publică informaţia potrivit căreia compania Amazon este chiriaş majoritar, urmând să ocupe cea mai mare parte a spaţiului office din Palas Campus. Acest lucru confirmă faptul că proiectele IULIUS se bazează pe o cerere concretă din partea pieţei.

    Palas Campus răspunde unei nevoi reale de dezvoltare a partenerilor prezenţi în clădirile de birouri pe care le operăm, indiferent dacă ne referim la nume sonore la nivel internaţional sau la companii autohtone.

    Pentru IULIUS, este o direcţie din cultura organizaţională să analizăm orice oportunitate şi să discutăm cu toţi cei care vor ca pe cartea lor de vizită să treacă adresa proiectelor noastre, ca parte a misiunii pe care ne-am asumat-o de a aduce plus valoare calităţii vieţii. Clienţii noştri sunt din zona IT, outsourcing, automotive, banking, avocatură etc., atraşi de faptul că aici găsesc forţă de muncă specializată, talentată, tânără.

    Reporter: Ce alte proiecte mai are în plan dezvoltatorul (indiferent dacă vorbim de piaţa de birouri sau de cea comercială ori rezidenţială)?

    Raluca Munteanu: Un alt proiect pe care l-am demarat recent este Family Market, un concept nou, personalizat pe nevoile comunităţilor în dezvoltare. Este răspunsul nostru la extinderea oraşului dincolo de graniţele strict teritoriale şi la necesitatea de a economisi timp prin accesul la servicii şi facilităţi mai aproape de casă. În această primăvară au început lucrările la primele două proiecte, ambele în judeţul Iaşi, în comuna Miroslava şi în cartierul Bucium, care însumează o investiţie totală de 16 milioane de euro.

    Family Market este un complex mixed-use la scară redusă, gândit pentru susţinerea dezvoltării zonelor-satelit, cu focus pe oameni, cărora le aducem la un loc toate serviciile necesare zilnic, acolo unde ei se află deja. Tocmai de aceea, conceptele Family Market sunt rezultatul consultării comunităţilor, pe care le-am întrebat ce servicii îşi doresc în proximitate. Family Market funcţionează şi ca o platformă de promovare şi susţinere a producătorilor şi antreprenorilor locali, pentru că ei vor fi o prezenţă majoritară în mixul de servicii.

    Fiecare proiect va avea o suprafaţă închiriabilă de retail de aproximativ 7.000 mp (Family Market Miroslava - 6.600 mp; Family Market Bucium - 8.000 mp), iar pe lângă supermarket şi zone de servicii şi produse vor integra spaţii verzi, atracţii de petrecere a timpului liber şi soluţii de optimizare a infrastructurii rutiere şi pietonale.

    Reporter: Există cerere pentru spaţiile de birouri, ţinând cont ca majoritatea angajatorilor preferă telemunca?

    Raluca Munteanu: Palas Campus este cel mai mare proiect lansat în pandemie, o investiţie de peste 120 de milioane de euro. Aşa cum spuneam, este răspunsul IULIUS la o cerere concretă din partea pieţei. În ansamblul Palas sunt peste 50 de companii, cu mai mult de 8.000 de angajaţi, care s-au dezvoltat constant şi care îşi doresc spaţii calitative pentru angajaţii lor. Aici intervenim noi, pentru că avem experienţa de dezvoltare şi operare şi pentru că partenerii au încredere în ceea ce le putem oferi.

    Există cerere pe piaţă, însă nu pentru orice fel de spaţii, ci pentru cele poziţionate strategic şi cu un nivel de calitate care să corespundă standardelor internaţionale, pentru că cele mai multe companii sunt obişnuite cu ceea ce găsesc în alte oraşe strategice din Europa şi de peste Ocean. Nu este suficient doar să faci birouri premium, ci trebuie să le integrezi în proiecte care să funcţioneze pentru oameni, iar asta ştim să facem cel mai bine.

    Reporter: Ce a schimbat pandemia la segmentul spaţiilor de birouri şi ce aşteptări aveţi pentru acest an? Care este noul concept al unui spaţiu de birouri, care să se adapteze condiţiilor impuse de pandemie?

    Raluca Munteanu: Vor exista schimbări privind spaţiile de birouri, atât în ceea ce priveşte strandardele internaţionale ale marilor companii, cât şi în ceea ce priveşte aşteptările angajaţilor. Însă, piaţa office este matură, capabilă să se adapteze noilor direcţii, aşa cum a făcut-o şi până acum.

    Este adevărat că acum companiile au adoptat un sistem hibrid pentru activitatea angajaţilor, însă credem că spaţiile de biro­uri premium au capacitatea de a se adapta noii realităţi, mai ales cele intregrate în proiecte mixte, aşa cum sunt cele dezvoltate de noi. Angajaţii îşi doresc să revină la birou şi credem că pe termen lung va exista în continuare o tendinţă în acest sens. Munca la birou nu înseamnă doar un spaţiu fizic, ci a fi parte dintr-o viziune comună, este un cumul de experienţe, interacţiune, acces la facilităţi, un stil de viaţă şi o întreagă infrastructură care lucrează în beneficiul angajaţilor şi al productivităţii acestora. Sentimentul de apartenenţă la un ţel comun şi că eşti parte dintr-o misiune mai amplă sunt satisfacţii greu cultivabile pe Zoom sau Teams.

    Urmărim cu atenţie evoluţia pieţei şi căutăm soluţii pentru optimizarea activităţii din proiectele noastre. O direcţie este coworking-ul în aer liber, pe care am integrat-o în premieră în proiectul Palas Campus.

    Reporter: Câţi bani aţi investit până acum în piaţa românească şi ce buget de investiţii aveţi pentru acest an?

    Raluca Munteanu: Investiţiile IULIUS în piaţa real-estate de­păşesc 1 miliard de euro, inclusiv prin proiectele pe care le avem în dezvoltare.

    Reporter: Câţi angajaţi aveţi? Aţi făcut disponibilizări anul trecut?

    Raluca Munteanu: În prezent, la nivelul grupului sunt aproximativ 1.100 angajaţi. Chiar dacă pandemia a avut impact asupra modului de implementare a multor bugete, cele pentru dezvoltare şi resurse umane nu au fost afectate. Ca atare, partea de recrutare a continuat chiar mai intens decât în anii precedenţi. Anul trecut s-a investit în crearea de noi departamente şi servicii care să îmbunătăţească întregul demers de management şi vom continua pe aceeaşi direcţie şi în 2021.

    Reporter: A fost nevoie să amâ­naţi/anulaţi contracte în pandemie?

    Raluca Munteanu: Nu, dimpotrivă, am avut anul trecut pes­te 50 de noi operatori la nivelul întregului grup pe segmentul retail, unde operăm 300.000 de mp în proiectele mixed-use Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara, dar şi în reţeaua Iulius Mall din Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceava. Prin conceptele proiectelor noas­tre, impactul lor regional şi modul de operare, am reuşit să încheiem anul 2020 cu o rată de neocupare de doar 1,1%.

    Sigur că pandemia şi-a pus puternic amprenta pe modul de desfăşurare a activităţii şi pe veniturile întregii industrii, însă credem că am reuşit să ne găsim un echilibru. Nu fără asumarea unor riscuri şi costuri, însă într-un parteneriat deschis şi proactiv cu toţi factorii implicaţi, parteneri, chiriaşi, finanţatori etc. Din păcate, criza continuă să ne provoace capacitatea de adaptare şi să pună presiune pe segmentul retail, în unele oraşe mai mult, în altele mai puţin, în funcţie de evoluţia punctuală. Însă ne păstrăm optimismul şi credem că experienţa de shopping va continua să joace un rol primordial în felul în care româ­nii aleg să îşi petreacă timpul liber, iar IULIUS va continua să propună formate şi concepte creative, adaptate noii realităţi.

    Reporter: Vă mulţumesc!

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Materiale

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Licitaţii

    Bursa Construcţiilor 2 / 2021

    Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

    Investiţii

    Perspective

    Legea

    Companii

    Internaţional