Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2025

Grupul Miele a înregistrat o cifră totală de afaceri cu 2% mai mare în primele 8 luni

J.P. Ştirile Zilei /

Grupul Miele a înregistrat o cifră totală de afaceri cu 2% mai mare în primele 8 luni

Grupul Miele a înregistrat o cifră totală de afaceri cu 2% mai mare în primele 8 luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2019, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Dr. Reinhard Zinkann, Director Executiv şi Co-proprietar Miele: "La momentul actual, Grupul Miele poate spune că a depăşit cu succes momentele critice ale pandemiei de coronavirus. Mai mult, chiar, am reuşit să obţinem creşteri semnificative, în special pe pieţele-cheie din Germania, Austria şi Elveţia, dar şi în majoritatea ţărilor Est Europene, precum şi în China, Japonia şi Coreea".

Evoluţia nu se referă, însă, doar la cifre de afaceri, ci şi la iniţiative care pot ajuta clienţii să dezvolte un stil de viaţă sustenabil şi, astfel, să protejeze planeta. Unul dintre proiectele în care Miele a investit în ultimii ani este Agrilution, un start-up din Munchen ce produce mini ferme verticale, destinate chiar şi celor mai mici apartamente.

Denumită Plantcube, inovaţia Agrilution este, în fapt, o seră în miniatură, ce nu depăşeşte dimensiunile unui frigider şi care oferă condiţiile perfecte pentru creşterea salatelor, ierburilor sau microplantelor. Echipamentul poate fi încastrat în mobilierul de bucătărie, de exemplu, iar procesele sunt controlate complet automat de către un sistem electronic, ce menţine în interior condiţiile aferente unui sezon de primăvară.

Astfel, plantele sunt udate în mod automat, la intervalele ideale pentru dezvoltare, în timp ce sistemul de iluminat de tip LED se adaptează la spectrul de luminozitate necesar fiecărei culturi, simulând perfect razele de soare. Datorită acestei tehnologii, recolta va oferi cu 30% mai mulţi nutrienţi, fiind bogată în vitamine, minerale şi antioxidanţi.

"Dacă un kilogram de salată crescută pe câmp necesită cel puţin 240 de litri de apă până la recoltare şi este transportată, în medie, 1.000 de kilometri până ajunge pe rafturile magazinelor, Plantcube are nevoie de doar jumătate din această cantitate de apă, pentru un an întreg de culturi. Practic este realizată o economie de apă de 98%", spune Max Lössl, CEO Agrilution.

În acest moment, Plantcube poate creşte simultan 8 culturi, dispuse pe 2 niveluri, iar utilizatorii pot alege dintre 25 de soiuri diferite de plante, de la busuioc thailandez până la mixuri de salată şi microplante. Echipamentul poate fi comandat online, de pe site-ul www.agrilution.com.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional