Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2025

Impact Developer & Contractor intră pe piaţă imobiliară din Iaşi

A.P. Ştirile Zilei /

Impact Developer & Contractor intră pe piaţă imobiliară din Iaşi

Impact Developer & Contractor, dezvoltator imobiliar din România listat la Bursă de Valori Bucureşti, îşi face intrarea pe piaţă imobiliară din Iaşi prin achiziţia unui teren de 19.068 metri pătraţi, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Tranzacţia marchează un pas important în strategia de implementare a standardelor de locuire Greenfield şi LUXURIA în oraşe mari din ţară.

Terenul achiziţionat se află în Copou,din Iaşi şi este bine conectată la principalele puncte de interes ale oraşului Iaşi. Pe suprafaţă terenului, dezvoltatorul va replica modelul ansamblului rezidenţial Greenfield, din Bucureşti. Astfel, proiectul va fi unul sustenabil, încadrat în categoria clădirilor verzi, cu certificare BREEAM şi va include blocuri cu regim redus de înălţime, spaţii verzi ample, servicii ce permit locuire la standarde moderne.

Asemenea proiectului Greenfield din Bucureşti, ansamblul pe care Impact îl va dezvoltă în zona Copou din Iaşi va găzdui o nouă comunitate rezidenţială cu experienţă de locuire unică, în armonie cu natură, completată de apropierea de obiective turistice şi zone de relaxare precum Grădina Botanică şi Parcul Copou.

Tranzacţia vine după ce, anul acesta, dezvoltatorul a început lucrările la cartierul Boreal Plus din Constanţa, ca parte a strategiei de extindere în oraşele mari din ţară.

Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor a declarat: "O parte importantă a strategiei grupului Impact Developer & Contractor constă în extinderea şi promovarea standardelor de locuire Greenfield şi Luxuria Residence, atât în Bucureşti, cât şi în oraşele mari din ţară. Suntem încântaţi să intrăm pe piaţă imobiliară rezidenţială din Iaşi prin achiziţia unui teren în una dintre cele mai bune zone ale oraşului, unde vom implementa unul dintre proiectele noastre de succes! Această achiziţie este un prim pas de extindere în Iaşi, urmând că în următorii ani să extindem şi să consolidăm prezenţa în Iaşi.".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional