Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢIE DE ŞAPTE MILIOANE EURO,Proprietarul Paralela 45 va deschide un complex de apartamente în Snagov

A.C. Ştirile Zilei /

Proprietarul touroperatorului Paralela 45, Alin Burcea, va inaugura în luna octombrie un complex rezidenţial lângă lacul Snagov, Club Lac Snagov, investiţie ce se ridică la circa şapte milioane de euro, fiind realizată din surse proprii şi credite bancare, potrivit unor surse din presă.

Alin Burcea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Agenţiilor de Turism (ANAT), a declarat pentru News.ro: "Complexul are 77 de apartamente, se află pe malul lacului Snagov şi va fi inaugurat în octombrie. Terenul are circa 8.000 metri pătraţi şi în preţul fiecărui apartament intră şi o parcare".

Conform sursei, o garsonieră în complex costă 35.000 euro, în timp ce apartamentele cu vedere la lac ajung la 150.000 euro. O treime din apartamente au fost deja vândute, spune omul de afaceri.

Alin Burcea a explicat: "Politica de preţuri a fost gândită să fie accesibil totul, practic. Acest proiect este primul şi deocamdată unicul proiect de apartamente pe lac. Avem câteva garsoniere de 35.000 de euro, apartamente mici de 56.000 de euro, apartamente mari de două camere de 75.000 de euro, iar cele cu trei camere costă 88.000 euro. Apartamentele mari, cu vedere direct pe lac, ajung la 140-150.000 de euro".

El afirmă că investiţia include şi o piscină acoperită, un teren de tenis şi un club.

Potrivit sursei citate, proiectul a început în anul 2006, însă a fost oprit din cauza crizei, în perioada 2009-2013, iar ulterior a fost reluat.

"Practic, astăzi, după criză, nimeni nu mai cumpără vile sau case. O casă normală pe lac costă aproximativ 300.000 euro, iar o vilă frumoasă, peste 1 milion de euro. Dar nu prea mai sunt clienţi care să plătească aceste sume", spune Burcea.

El menţionează că a ales tocmai Snagovul întrucât este cea mai faimoasă zonă de case şi vile pe lac, din apropierea Bucureştiului.

"A devenit faimoasă în vremea comunistă, întrucât toţi leaderii comunişti aveau case aici. După 1990, bogaţii zilei şi-au construit aici case. Practic, îi regăseşti pe toţi pe malurile lacului Snagov, în vilele lor", adaugă omul de afaceri.

Suma medie solicitată pentru apartamentele noi şi vechi, disponibile spre vânzare la nivel naţional, s-a majorat cu 6,7% în prima jumătate a acestui an, ajungând la 1.120 de euro pe metru pătrat util, potrivit Imobiliare.ro. Locuinţele din Capitală s-au scumpit cu 5,4% în primul semestru al acestui an, până la 1.203 euro pe metru pătrat util, se mai arată în sursă.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional