Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Managerii estimează creşteri ale activităţii în construcţii

Laura Andrei Ştirile Zilei /

Managerii estimează creşteri ale activităţii în construcţii

Managerii estimează creşteri în activitatea de construcţii în următoarele trei luni, atât în ceea ce priveşte volumul producţiei cât şi numărul de salariaţi şi preţurile.

Potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) pe baza anchetei de conjunctură din luna aprilie, pentru următoarele trei luni volumul producţiei are un sold conjunctural de plus 38% iar numărului de salariaţi de plus 16%. În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +10%).

Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +16%), pentru activitatea de fabricare a băuturilor avansul fiind unul semnificativ, de plus 62%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%), la fel ca şi în cazul numărului de salariaţi, soldul conjunctural fiind de +3% pe total industrie prelucrătoare, potrivit Agerpres.

În sectorul de comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru perioada aprilie - iunie, o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +34%) iar volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra, de asemenea, creştere (sold conjunctural +27%). Angajatorii prognozează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +5%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +14%).

În servicii, conform estimărilor din luna aprilie 2017, cererea (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +17%) iar numărul de salariaţi o relativă stabilitate (sold conjunctural +4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +5%).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional