Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2025

ODYSSEY INVESTMENTS:2020 va fi un an de succes în sectorul imobiliar, 90% din cumpărători sunt clienţi finali

D.F. Ştirile Zilei /

2020 va fi un an de succes în sectorul imobiliar, 90% din cumpărători sunt clienţi finali

2020 va fi un an de succes în sectorul imobiliar, având în vedere indicii macroeconomici cât şi starea pieţei, a declarat pentru News.ro Mihai Nistor, CEO al dezvoltatorului imobiliar Odyssey Investments, acesta precizând că 90% din cumpărătorii săi sunt clienţi finali, motiv pentru care crede în sănătatea pieţei.

"Având în vedere indicii macroeconomici, cât şi starea pieţei în momentul actual, tindem să credem că va fi încă un an de succes. De asemenea, 90% din cumpărători sunt cumpărători finali, ceea ce ne face să credem şi mai mult în sănătatea pieţei. Preţurile de vânzare ale apartamentelor din segmentul nostru au înregistrat o uşoară creştere în 2019. Estimările noastre pentru sfârşitul anului cu privire la preţuri sunt destul de bune şi ne aşteptăm ca ele să rămână la fel sau chiar să crească uşor", a declarat pentru News.ro Mihai Nistor, CEO al dezvoltatorului imobiliar Odyssey Investments.

Întrebat care sunt cele mai mari provocări ale acestui sector, acesta spune că lipsa forţei de muncă de specialitate creează o problemă acută.

"Nu este un secret, dar toţi constructorii se confruntă cu problema acută a forţei de muncă şi lipsa personalului de specialitate şi a oamenilor trăinuiţi; investiţiile iniţiale sunt mari şi riscante, ţinând cont de fiscalitate şi legislaţie. În plus, procesul de autorizări este greoi", a mai spus omul de afaceri.

Până în prezent, Odyssey Investments are predate-vândute două proiecte, Odyssey Herăstrău, un imobil cu 25 de apartamente, şi Odyssey Polonă, un imobil cu 14 apartamente, şi are alte două investiţii în derulare.

"În momentul de faţă avem în derulare două proiecte: Odyssey Băneasa, un proiect boutique premium, cu 15 apartamente, la doar câteva minute de mers pe jos de parcul Herăstrău. Cu acest proiect ne propunem să oferim un spaţiu de locuit intim şi modern, construit la standarde înalte de calitate şi finisare. Al doilea este Odyssey Aviatorilor, un proiect boutique exclusivist cu doar patru apartamente, situat la două minute de mers pe jos de Piaţa Charles de Gaulle, având un regim de înălţime mic, prietenos cu mediul înconjurător prin caracteristicile de "green building'. Apartamentele sunt bazate pe un concept unic prin care clientul îşi personalizează singur viitoarea casă şi îşi alege inclusiv compartimentarea acesteia", precizează Mihai Nistor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional