Multe firme româneşti din sectorul construcţiilor vor deveni inactive pentru că nu se licitează lucrări şi, în plus, există sincope majore în asigurarea finanţării pe proiectele începute, a declarat, vineri, Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO), subliniind că autorităţile noastre sunt incapabile să promoveze proiecte în parteneriat public-privat.
"Această legislaţie a achiziţiilor publice, dacă nu este dublată de finalizarea legislaţiei secundare şi terţiare, este o problemă pentru investiţiile din acest an şi pentru cele din anii următori. Ele condiţionează, practic, startul programelor cu finanţare europeană pe exerciţiul financiar 2014-2020. Este evident că am ratat acest start", a subliniat domnul Plosceanu, opinând că primele proiecte din exerciţiul financiar actual vor fi licitate abia în 2017-2018.
Potrivit preşedintelui ARACO, am pierdut nişte ani şi vom avea presiunea finalului de cadru financiar, iar apoi vom fi obligaţi să executăm lucrări cu valoare mare în perioade foarte scurte.
"Avem o problemă şi cu Master Planul. A durat mult negocierea, în cele din urmă a fost adoptat, a primit şi binecuvântarea Comisiei Europene, există intenţia de a fi transpus într-o lege în Parlament, dar când va produce efecte şi când vom începe să lucrăm pe acest Master Plan?", a mai spus reprezentantul constructorilor.
ARACO propune înfiinţarea unui minister dedicat gestionării directe a sectorului de construcţii, întrucât, spune asociaţia, specialiştii din Ministerul Dezvoltării nu mai au competenţele necesare să se ocupe de construcţii, având în vedere complexitatea problemelor din sector.
Laurenţiu Plosceanu susţine că este necesară asumarea de către Guvernul actual şi de Guvernul care va fi nominalizat în urma alegerilor din 2016 a relansării proceselor investiţionale şi comunicarea publică de către ministerele de profil şi autorităţile locale a programelor de investiţii pentru 2016/2017, cu precizarea asigurării/disponibilităţii resurselor financiare aferente.
Potrivit sursei citate, volumul valoric al activităţii în sectorul construcţiilor a crescut în 2015 cu circa 10% raportat la anul 2014, iar creşterea în puncte procentuale este aparent semnificativă, pentru că ea se raportează la o valoare înregistrată în 2014 şi este conjunctural majorată de finalizarea proiectelor din cadrul financiar comunitar 2007-2014.
"Practic, s-a ajuns la o valoare comparabilă cu cea din 2010 în condiţii de productivitate mult mai redusă şi cu marje modeste de profitabilitate, la care se adaugă preţul consistent plătit de sectorul de construcţii în planul insolvenţelor şi falimentelor", a declarat Laurenţiu Plosceanu.
Datele prezentate de ARACO arată că producţia din sectorul construcţiilor a fost de 9,84 miliarde de euro în 2015, faţă de 8,98 miliarde de euro în 2014.
Constructorii avertizează că termenul preconizat de finalizare şi adoptare a noului pachet de legi privind achiziţiile publice (18 aprilie 2016), coroborat cu perioada necesară asimilării şi implementării acestuia la nivelul entităţilor achizitoare, creează premisele unui an eşuat din perspectiva reluării dinamicii pozitive şi sustenabile a activităţii din sectorul de construcţii.