Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2022
Abonament gratuit

Prima Development Group a finalizat ansamblul Core Timpuri Noi din Bucureşti

S.B. Ştirile Zilei /

Prima Development Group a finalizat ansamblul Core Timpuri Noi din Bucureşti

Prima Development Group a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că a finalizat proiectul Core Timpuri Noi din Bucureşti, cu o investiţie totală de 23 de milioane de euro. 88% din totalul de 240 de apartamente au fost deja vândute.

"Situat în apropierea noului pol de business Timpuri Noi, complexul rezidenţial pus la dispoziţia clienţilor de Prima Development Group se remarcă printr-o serie de premiere aduse pe piaţa românească de profil. Core Timpuri Noi este primul complex rezidenţial din România care oferă o garanţie de 5 ani din partea dezvoltatorului, un beneficiu important pentru clienţii Prima. Cel mai frecvent, garanţia acordată este de 2 ani, deşi, statistic, peste 90% dintre probleme apar după această perioadă de timp, iar beneficiarii, proprietarii apartamentelor, trebuie să le rezolve pe cheltuiala proprie.

Core Timpuri Noi include 3 spaţii comerciale la parter şi 250 de locuri de parcare, dintre care 25 sunt dotate cu staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Core Timpuri Noi devine complexul dotat cu cele mai multe staţii de alimentare pentru maşinile electrice din Capitală. Într-o perioadă în care achiziţiile de maşini electrice se află pe un trend ascendent, indicând clar că viitorul le va aparţine, rezidenţii complexului Core Timpuri Noi au oportunitatea de a-şi încărca maşinile în regim fast-charge chiar la staţiile din parcarea locuinţelor proprii. Puterea de încărcare de 22kW asigură încărcarea completă a maşinilor în doar 3 ore. Rezidenţii Core Timpuri Noi au astfel un avantaj important, acela de a putea să-şi încarce maşinile electrice acasă, în parcarea exterioară a complexului sau în cea de la subsol.

Apartamentele ansamblului sunt dotate cu tehnologii integrate inovative. Locuinţele inteligente puse la dispoziţie de Prima Development Group sunt adevărate case ale viitorului care permit controlul variatelor sisteme prin comenzi simple, cu device-uri wireless" se arată în comunicatul Prima Development.

"Chiar de la primele locuinţe livrate clienţilor noştri, ne-am dorit ca un apartament marca Prima să aibă un profil aparte. Ne-am propus să construim durabil şi sănătos apartamente care să îşi crească valoarea în timp şi să reprezinte investiţii cu adevărat smart. Anticipăm principalele tendinţe din domeniu şi construim locuinţe orientate spre viitor, care pun la dispoziţia rezidenţilor toate beneficiile şi facilităţile unor case inteligente. În plus, garanţia de 5 ani oferită celor care aleg să se mute într-un apartament din complexul Core Timpuri Noi reprezintă o asigurare suplimentară a calităţii Prima", spune Andrei Moanţă, CEO al Prima Development Group.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional