Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

RestaurăriŞansele supravieţuirii clădirilor vechi în modernitate

F.A. Perspective /

arh. Aurel Ioan Botez, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice

arh. Aurel Ioan Botez, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    arh. Aurel Ioan Botez, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice

    Adesea se vorbeşte despre clădirile-monument istoric doar atunci când ajung într-o situaţie limită, când cad victime lamei buldozerelor sau pur şi simplu distrugerii în timp, după care problema este repede uitată, iar valori de patrimoniu sunt pierdute pentru eternitate. Cu toate acestea, sunt speranţe că România va păşi în rândul ţărilor civilizate, care pun preţ (şi bani) pe conservarea patrimoniului naţional.

    Arhitectul Aurel Ioan Botez, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi în acelaşi timp unul dintre cei mai experimentaţi restauratori, este convins că, în pofida tuturor dificultăţilor, lucrurile merg în direcţia cea bună. "Nu pot să nu fiu optimist, chiar dacă ritmul este încet. Interesul a crescut enorm faţă de ceea ce se întâmpla acum 15 ani, adică un dezinteres general, când oamenii se întrebau ce e şi cu vechiturile astea. Lumea a văzut că, încet - încet, dintr-o construcţie posomorâtă iese ceva extraordinar de frumos dacă este restaurată cu pricepere", spune domnul Botez.

    În timp, s-au responsabilizat şi autorităţile în privinţa întreţinerii clădirilor de patrimoniu. Accesul la fonduri europene pentru punerea în valoare a monumentelor istorice a ajutat mult. În acelaşi timp, s-a modificat în bine şi gustul cetăţeanului de rând, iar în instituţiile de învăţământ superior au apărut facultăţi de restaurare, nu doar pe partea de arhitectură, ci şi pe componente din piatră, fresce etc. Interesul şi implicarea tinerilor în acest domeniu a crescut deopotrivă foarte mult, relatează domnul arhitect Botez.

    Există şi acum în România numerose exemple de bună practică în ceea ce priveşte restaurarea centrelor istorice în oraşe precum Sibiu (fosta capitală culturală europeană în 2007), Alba Iulia (punerea în valoare a vestigiilor castrului roman din cetatea Vauban), Timişoara, Iaşi, Braşov. Şi în Bucureşti a început să se mişte ceva în privinţa restaurării centrului istoric, unde sunt construcţii foarte valoroase şi cu potenţial de valorificare.

    Costurile restaurării depăşesc posibilităţile proprietarilor

    Lucrările ample de consolidare şi restaurare a clădirilor sunt intervenţii de specialitate foarte scumpe. În practică, investiţia pentru restaurarea unei clădiri - monument istoric avariate, cu multe modificări în timp, poate ajunge până la 2.000 de euro pe mp, adică echivalentul costului de construcţie, pornind de la zero, al unei clădiri noi cu un nivel de finisare ridicat. În plus, faţă de o clădire normală, în cazul intervenţiilor la un monument istoric se cer avize şi expertize, care de asemenea costă bani şi timp. Atunci, proprietarii sunt tentaţi să nu mai investească deloc. Prin urmare, în absenţa unor disponibilităţi financiare în bugetul de stat, este necesară facilitarea accesului proprietarilor de monumente istorice la împrumuturi fără dobândă sau cu dobândă mică pentru a-i încuraja să îşi întreţină proprietatea, este de părere domnul Aurel Botez.

    În prezent, singura facilitate de care beneficiază proprietarii de monumente istorice constă în scutirea de la plata impozitului pe clădire, cu condiţia să nu desfăşoare acolo activităţi cu scop lucrativ.

    Sunt primării care au încercat să deruleze programe de sprijin pentru restaurări. De exemplu, la începutul anilor "90, au fost întocmite expertize tehnice pentru clădirile din zona istorică a Bucureştiului, care au fost puse în mod gratuit la dispoziţia proprietarilor. Demersul nu a fost însă continuat. Într-adevăr, Ministerul Culturii dispune de nişte fonduri în cadrul Programului Naţional de Restaurare, însă bugetul este modest, de câteva zeci de milioane de lei pe an.

    Unii proprietari de clădiri sunt interesaţi ca proprietăţile lor să intre pe Lista Monumentelor Istorice, fiind motivaţi de scutirea de la plata impozitului pe clădire. De asemenea, cultele pot iniţia această procedură pentru biserici, mănăstiri, deoarece astfel au şanse mai mari să intre în diverse programe de finanţare ale Ministerului Culturii pentru efectuarea lucrărilor de consolidare şi restaurare. În paralel, au fost şi cazuri în care proprietarii voiau să claseze clădirea pur şi simplu pentru a se asigura că moştenitorii o vor păstra ca atare.

    În privinţa procedurii de declasare, poate în 85-90% din cazuri proprietarul solicită acest lucru în vederea demolării construcţiei. Dar sunt şi situaţii în care procedura de declasare este iniţiată deoarece respectivele imobile sunt într-adevăr lipsite de valoare, iar statutul de monument istoric reprezintă un impediment pentru modificarea sau extinderea clădirii, explică reprezentantul CNMI.

    Dacă totuşi proprietarul decide să demoleze clădirea - monument istoric, deci fără ca aceasta să fie scoasă de pe Listă, atunci riscă urmărirea penală. Acelaşi lucru se aplică şi pentru intervenţii neautorizate. În paralel, se poate solicita readucerea clădirii la starea iniţială.

    Legislaţia prevede că intervenţiile, atât în faza de cercetare-proiectare, cât şi în faza de execuţie, se realizează numai de personal calificat şi atestat de Comisia de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice (CADMI), care activează pe lângă Ministerul Culturii. În prezent, registrul specialiştilor şi experţilor cuprinde peste 500 de persoane: ingineri, arhitecţi, restauratori de pictură murală etc.

    Pe de altă parte, trebuie făcută o diferenţiere între intervenţiile majore de restaurare şi efectuarea unor simple lucrări de întreţinere. De exemplu, au fost situaţii în care proprietarilor unor astfel de clădiri li s-a solicitat de la primărie întocmirea unor expertize tehnice pentru reparaţii nesemnificative la jgheaburi şi burlane, învelitoare sau tencuieli, chiar şi în cazuri în care clădirea era doar amplasată într-o zonă protejată, fără a fi ea în sine monument istoric. Ori, efectuarea expertizei ridică în mod exagerat costurile şi durata intervenţiilor, prin urmare proprietarii sunt descurajaţi să mai facă lucrări de întreţinere, explică domnul arhitect Botez.

    În opinia sa, pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere şi igienizare ar trebui să fie suficientă întocmirea unei documentaţii specifice de către un specialist atestat, care să prezinte documentaţia necesară la direcţia judeţeană pentru cultură în vederea eliberării avizului, fără să mai fie necesară elaborarea unui studiu. Specialistul respectiv, precum şi direcţia judeţeană pentru cultură şi primăria trebuie să urmărească ulterior să nu se facă altceva decât a fost prevăzut. Aceasta deoarece au existat situaţii bizare, în care după finalizarea restaurărilor au fost efectuate modificări neautorizate asupra imobilelor, precum închiderea unor goluri sau înlocuirea tâmplăriei tradiţionale cu tâmplărie din PVC alb.

    Proprietarul unei clădiri restaurate nu se poate scuza că nu a ştiut ce sarcini îi revin, deoarece restauratorul are obligaţia legală să îi furnizeze la finalizarea lucrărilor un program de urmărire a comportării în timp a clădirii, care trebuie respectat.

    În alte ţări, proprietarul care nu îşi îngrijeşte corespunzător clădirea - monument istoric, poate fi deposedat de stat sau obligat să vândă imobilul cuiva care îşi asumă obligaţia să îl întreţină. În România, legislaţia nu prevede decât un drept de preemţiune (n.r. întâietate) al statului, prin Ministerul Culturii sau primării, în situaţia vânzării unui monument istoric, explică domnul Botez.

    Dar, pentru o supraveghere eficientă a stării în care se află monumentele istorice, sunt necesare fonduri şi oameni. În practică sunt direcţii judeţene care au doar doi oameni. "Nu poţi să ai un patrimoniu de valoare şi bine conservat dacă nu cheltuieşti nişte bani şi nu formezi oamenii", atrage atenţia preşedintele CNMI.

    Lista Monumentelor Istorice nu este definitivată

    Numărul exact al obiectivelor ce trebuie cuprinse în Lista Monumentelor Istorice din România este greu de stabilit, deoarece în fiecare lună sunt propuse în medie cel puţin trei - patru imobile pentru clasare sau declasare. În continuare mai sunt multe obiective cu valenţe de patrimoniu care au fost omise, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, dar şi imobile introduse în Listă, dar care ar trebui reanalizate şi eliminate dacă nu întrunesc calităţi de monument istoric, subliniază domnul Botez.

    Decizia de includere a unei clădiri pe Lista Monumentelor Istorice este luată în funcţie de o serie de criterii precum vechimea, semnificaţia sa pentru zona respectivă, prezenţa unor componente artistice, dacă existenţa acelei clădiri este legată de un eveniment istoric (valoarea memorial-simbolică), dacă este opera unui mare arhitect sau decoraţiunile sunt realizate de un artist celebru etc.

    Protejarea unei clădiri - monument istoric poate viza doar faţadele, dacă acestea sunt elementele care dau valoare imobilului şi să facă abstracţie de spaţiile interioare. În acest caz, interioarele pot fi refăcute atât timp cât faţadele sunt păstrate.

    Demersul de clasare sau declasare poate fi iniţiat în mod normal numai de către proprietarul clădirii. Mai sunt şi cazuri excepţionale în care direcţia judeţeană pentru cultură sau o organizaţie neguvernamentală pot declanşa procedura de clasare în situaţia în care sesizează că un posibil monument istoric este lăsat de izbelişte de proprietar sau, mai rău, este deteriorat cu bună ştiinţă. Procedura poate fi însă combătută în justiţie de către proprietar. Unele procese au fost câştigate de organizaţiile care au iniţiat procedura de clasare şi astfel au fost salvate construcţii valoroase, aşa cum este cazul fostei Fabrici de Ciorapi din Timişoara, altele au fost pierdute. Nu se poate face însă nimic dacă imobilul are un statut juridic incert (de exemplu în urma prelungirii procedurii de retrocedare), atenţionează domnul arhitect Botez.

    Graba strică treaba şi în restaurări

    În prezent, există pe piaţă suficiente materiale speciale pentru restaurări de calitate, dar sunt mai scumpe. Pot fi materiale tradiţionale, realizate după reţete cunoscute de specialişti, sau soluţii moderne concepute pentru astfel de intervenţii, de exemplu mortar fără ciment, pe bază de var şi fibre.

    Pentru reducerea pierderilor de căldură nu se vor aplica soluţiile uzuale (n.r. anveloparea exteriorului clădirii), ci o termoizolaţie pe interior, iar tâmplăria termoizolantă va fi din lemn stratificat sau masiv. Producătorii internaţionali, proveniţi din ţări cu tradiţie în restaurări precum Austria, Germania, Franţa şi Italia, şi-au deschis linii de producţie şi în România, deci oferta este diversificată, consideră arhitectul Botez.

    Pe de altă parte, există încă o anumită lipsă de experienţă în aplicarea tehnologiilor, dar această lacună tinde să fie acoperită prin cursurile de specializare derulate de organizaţiile de profil, precum Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice din România şi companiile de construcţii.

    Ceea ce se greşeşte în continuare în activitatea de restaurare nu ţine de restauratori sau tehnologie, ci de perioadele insuficiente prevăzute pentru cercetare (studii istorice şi de teren) înainte de proiectarea intervenţiilor. Ulterior, proiectul întocmit trebuie să fie atât de clar încât efortul de punere în operă să fie cât mai redus. La momentul de faţă sunt proiecte licitate cu termene exagerat de scurte pentru proiectare şi execuţie. Adesea, beneficiarii lucrărilor nu fac o diferenţiere între o lucrare la o clădire obişnuită şi una la un monument istoric. La o construcţie nouă, dacă ai un termen rezonabil, poţi să proiectezi totul astfel încât să nu mai fie necesară aproape nicio modificare în faza de execuţie. Spre diferenţă, la o restaurare este foarte greu de realizat acest lucru deoarece întodeauna apar situaţii neprevăzute: poţi descoperi vestigii arheologice, sub tencuială să găseşti picturi sau goluri închise. De altfel, o problemă generalizată la nivel naţional este absenţa arhivelor din care să poată fi extrase informaţiile despre istoricul clădirilor.

    Nu în ultimul rând, de cele mai multe ori, proiectarea şi execuţia sunt licitate la comun. Astfel, pe de o parte nu există o departajare a timpului acordat pentru fiecare dintre cele două etape, iar pe de altă parte acest lucru generează un conflict de interese, deoarece proiectantul, aflat în echipă cu constructorul, în loc să acţioneze în interesul beneficiarului, va fi nevoit să facă tot posibilul pentru a uşura munca prestată de constructor. La o restaurare, acest lucru este cu atât mai nepotrivit, atrage atenţia domnul Aurel Botez.

    În cazul proiectelor finanţate din fonduri europene, personalul din organismele intermediare aplică penalizări (corecţii) în cazul apariţiei unor costuri suplimentare, ignorând particularităţile lucrărilor de restaurare, respectiv frecvenţa apariţiei situaţiilor neprevăzute.

    Agresiunile asupra patrimoniului construit scapă din lipsa de experienţă a autorităţilor

    Zonele istorice se vor confrunta întotdeauna cu presiuni din partea investitorilor imobiliari aflaţi în căutarea unor terenuri atractive. Problema constă însă în faptul că aceştia înţeleg să construiască pe cât posibil mai ieftin şi să ridice clădiri cât mai înalte, deci să maximizeze spaţiul. Însă toate proiectele care vizează intervenţiile asupra monumentelor de interes naţional sau local, precum şi a zonele de protecţie aferente ar trebui să treacă prin filtrul comisiilor zonale pentru monumente istorice, care pot, după caz, să le mai "taie moţul" la avizare. În practică, unele proiecte imobiliare necorespunzătoare "scapă" de acest filtru datorită lipsei de experienţă a unor funcţionari din primării, care emit certificate de urbansim fără a mai menţiona necesitatea obţinerii avizului de la Ministerul Culturii. Din nefericire, în departamentele de urbanism ale administraţiilor publice locale şi mai ales la nivelul comunelor, posturile sunt ocupate adesea de persoane care nu au profesia de arhitect. Atunci, deşi fiecare primărie dispune de lista monumentelor istorice prezente pe teritoriul său administrativ, în practică sunt eliberate autorizaţii de construire fără avizul de la Ministerul Culturii sau direcţiile regionale şi atunci lumea sesizează stupefiată apariţia unor "căsoaie urâte" în câmpul vizual al monumentelor istorice, atenţionează preşedintele CNMI.

    Dar prezenţa construcţiilor de patrimoniu nu caracterizează exclusiv oraşele. Şi în mediul rural există monumente istorice, în special lăcaşe de cult. În rest, din păcate, casa tradiţională este pe cale de dispariţie, locul său fiind luat de construcţii mai confortabile, dar care imită ceea ce lumea a văzut în străinătate şi în gene­ral ceea ce este de prost gust.

    Un semn pozitiv vine dinspre legislaţie, unde există o prevedere pentru construirea în mediul rural în spiritul arhitecturii tradiţionale. Aceasta nu înseamnă o întoarcere în trecut, ci poate fi vorba de o arhitectură nouă, dar care să nu intre în disonanţă cu restul clădirilor. De exemplu, nu poţi să aplici o tablă strălucitoare pe o casă într-o zonă în care toate acoperişurile sunt din ţiglă sau olane. Această prevedere este aplicată cel mai bine în judeţul Tulcea, respectiv în zona rezervaţiei Delta Dunării. Aici eşti obligat să respecţi un anumit regim de înălţime şi anumite materiale pentru construcţii şi finisaje.

    Lucrările biroului de arhitectură condus de arh. Aurel Botez

    Anul acesta, echipa biroului de arhitectură condus de arh. Aurel Botez, Abral ART Product, a finalizat la Tulcea lucrările de restaurare a sediului Muzeului de Artă (Palatul Paşalelor), pecum şi a clădirii care va găzdui Casa Colecţiilor (casa Avramide). Ambele lucrări au fost finanţate cu fonduri europene atrase de Consiliul Judeţean Tulcea.

    De asemenea, au fost finalizate recent intervenţiile la biserica schitului Peri al Mănăstirii Bistriţa, din localitatea Costeşti, judeţul Vâlcea.

    În prezent, echipa de specialişti lucrează la un proiect pentru reabilitarea Cetăţi Capidava, de lângă Cernavodă, judeţul Constanţa. În paralel, biroul de arhitectură este implicat în restaurarea Bisericii Târgului din Târgovişte.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective