Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

REYNAERS:Arhitecţii şi firmele de proiectare joacă cel mai important rol în alegerea tâmplariei

Mathias Klein Ştirile Zilei /

În decizia pentru alegerea tâmplariei, arhitecţii şi firmele de proiectare joacă cel mai important rol, atrage atenţia compania Reynaers Aluminium România, ce activează pe segmentul soluţiilor de aluminiu pentru sectorul de construcţii.

Astfel, în ceea ce priveşte proiectele pe segmentele office şi comercial, alegerea tâmplăriei cade în sarcina arhitectului sau a firmei de proiectare. Pe segmentul rezidenţial, această decizie este luată tot de arhitect, în cazul ansamblurilor rezidenţiale, şi direct de către beneficiar în cazul locuinţelor private.

"În procesul de decizie, fiecare parte implicată are alte criterii pe care le urmăreşte. Beneficiarii finali vor calitate, costuri reduse de întreţinere şi garanţie, iar arhitecţii caută produse flexibile, care să le ofere libertatea de a-şi pune în operă creaţiile", a explicat Daniel Popa, country manager Reynaers România, într-un comunicat trimis Redacţiei.

Potrivit datelor companiei, cea mai vândută categorie de produse pe piaţa locală este reprezentată de profilele destinate faţadelor cortină pentru clădirile de birouri, cu 60% din vânzări.

Pe plan secund se află, cu 30% din vânzări, reperele pentru uşi şi ferestre, restul de 10% fiind atribuit reperelor pentru uşi glisante, un segment aflat în proces de dezvoltare, în contextul schimbării tendinţelor din domeniul arhitecturii.

Reynaers Aluminium România a raportat în prima jumătate a acestui an un avans cu aproximativ 7% a cifrei de afaceri, comparativ cu perioada similară a anului trecut, preconizând, pentru întreg anul 2016, un business de 8 milioane de euro.

Compania este prezentă pe piaţa locală din 2006, produsele acesteia adresându-se proiectelor rezidenţiale, comerciale, office sau industriale.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional