Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2021
Abonament gratuit

REZIDENT:Certificatul verde, necesar pentru închirierea apartamentelor în regim hotelier

G.U. Ştirile Zilei /

Certificatul verde, necesar pentru închirierea apartamentelor în regim hotelier

Apartamentele în regim hotelier operate de compania Rezident sunt disponibile numai persoanelor care deţin certificatul verde, începând din 26 octombrie, odată cu adoptarea noilor reguli privind accesul la cazare în hoteluri, pensiuni şi alte structuri de primire turistică, potrivit unui comunicat de presă. Rezervările realizate de persoane nevaccinate sunt anulate cu rambursarea întregii sume.

Compania operează 39 de apartamente în Bucureşti, Eforie Nord şi Predeal, care se închiriază în regim hotelier pe termen scurt, mediu şi lung. Turiştii nu arată fizic certificatul, toate etapele, de la rezervare la check in, plată şi intrarea în apartamente, şi de acum şi prezentarea codul QR, sunt automatizate.

O singură rezervare a fost anulată după 26 octombrie, realizată anterior acestei date de câţiva turişti italieni, care şi-au primit banii înapoi integral. "Ne adaptăm noilor reguli şi ne dorim ca turiştii noştri să înţeleagă situaţia şi să păstrăm bunele relaţii pe care le avem. Începând din această săptămână toate rezervările sunt atent verificate, cele realizate de persoane nevaccinate fiind anulate. Turiştilor noştri, şi în special celor străini, nevaccinaţi dintr-un motiv sau altul până la momentul rezervării, le explicăm pe îndelete despre ce este vorba", declară Alexandra Bogatu, fondator Rezident.

Rezident dezinfectează apartamentele în regim hotelier în conformitate cu normele de igienă în vigoare, cu produse acreditate de DSP, şi întreaga echipă este vaccinată.

Potrivit comunicatului, numărul de rezervări pentru luna octombrie este la un nivel scăzut, pe fondul creşterii zilnice a numărului de îmbolnăviri, în comparaţie cu octombrie 2019, când gradul de ocupare în apartamentele Rezident din Bucureşti depăşea 70%. Ca tipologie de turişti, oaspeţii din Bucureşti în luna octombrie, de regulă, sunt turişti străini, români din dispora, români din provincie veniţi în capitală pentru afaceri, evenimente sau relaxare.

În primăvara anului trecut, apartamentele Rezident din Bucureşti au fost oferite spre închiriere celor nevoiţi să stea în izolare două săptămâni şi celor rămaşi în oraş după declanşarea pandemiei. Business-ul s-a redresat rapid şi din septembrie 2020 a început să atragă turişti cu necesităţi de cazare pe termen mediu şi lung, cărora din cauza situatiei pandemice nu li s-ar fi potrivit un contract clasic de închiriere. Astfel, 18 din cele 27 de apartamente din Bucureşti au fost ocupate de studenţi, tineri profesionişti români şi străini.

Înfiinţată în urmă cu cinci ani, compania Rezident a pornit iniţial cu trei apartamente din centrul Bucureştiului şi s-a extins la 39 în prezent: 27 în Bucureşti, 11 la Eforie Nord şi unul la Predeal, investiţia realizată până acum fiind de 1,8 milioane de euro. Apartamentele sunt oferite spre închiere pentru perioada dorită de clienţi, împreună cu o gamă de servicii hoteliere, în mare parte digitalizate. Business-ul a fost fondat de Alexandra Bogatu din dorinţa de a oferi oaspeţilor o casă provizorie cu confortul propriei locuinţe.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Smart City

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Perspective

Companii

Internaţional