Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2025

Teraplast a preluat Politub

C.I. Ştirile Zilei /

Teraplast a preluat Politub

Grupul Teraplast a semnat, la 3 august 2017, un contract de vânzare - cumpărare de acţiuni, pentru achiziţia pachetului, reprezentând 50% din capitalul social al Politub SA, deţinut de compania franceză Socotub. Până la momentul semnării contractului de achiziţie acţiuni, Teraplast deţinea 50% din acţiunile Politub SA, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţă ţevilor de apă şi gaz. În urma acestei achiziţii, Teraplast va avea o participaţie de 99,99% din capitalul social al Politub, iar Terasteel o participaţie de 00,01%. Achiziţia face parte din planul de dezvoltare şi de extindere al Grupului Teraplast.

Mirela Pop, Director General Teraplast: "Unul dintre principalele motive care au stat la baza deciziei de achiziţie a fost dorinţa grupului de a avea un mai mare control asupra companiei, respectiv de a implementa deciziile de management mai rapid, în acord cu cerinţele actuale ale pieţei. De asemenea, un alt factor important avut în vedere este dezvoltarea acestui segment de produse, complementar celorlalte linii ale grupului".

Achiziţia pachetului de acţiuni este condiţionată de obţinerea avizului favorabil din partea Consiliului Concurenţei.

Grupul Teraplast rulează o cifra de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe şapte linii de business: Instalaţii& Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tâmplărie termoizolantă şi Ţiglă metalică. Compania-mama Teraplast este lider de piaţă pe segmentele de canalizări exterioare şi granule, şi este al doilea jucător de pe piaţă de canalizări interioare. Subsidiară TeraSteel este al doilea jucător de pe piaţă de panouri sandwich şi liderul pieţei de structuri metalice zincate. În acelaşi timp, compania Depaco SRL, deţinută în proporţie de 60% de Teraplast, este al doilea producător de ţiglă metalică de pe piaţă din România.

Compania Politub produce tuburi şi ţevi PE, de medie şi înalta densitate pentru reţelele de transport şi distribuţie a apei, gazelor naturale, dar şi pentru telecomunicaţii, canalizări sau irigaţii. Politub produce de asemenea fitinguri din segmente de ţevi PE şi tuburi din polietilenă cu pereţi structuraţi (ţevi corugate). Fabrica de ţevi polietilenă (Politub) are o capacitate anuală de producţie de peste 10.000 tone şi este localizată în Parcul Industrial Teraplast Bistriţa.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional