Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2020
Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

Un hotel low-cost din Detroit va fi transformat într-o unitate de lux Hilton

Internaţional /

Un hotel low-cost din Detroit va fi transformat într-o unitate de lux Hilton
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Autorităţile susţin această transformare cu subvenţii de peste 6 milioane de dolari

    Un hotel rezidenţial cu 13 etaje din centrul oraşului american Detroit, care a găzduit până nu demult chiriaşi cu venituri mici şi moderate, va fi transformat într-un hotel de lux Hilton, conform Detroit Free Press, care menţionează că autorităţile au aprobat acordarea de subvenţii în valoare de 6,1 milioane de dolari pentru această transformare.

    Grupul dezvoltator, Downtown Hospitality Detroit LLC, plănuieşte o investiţie de 50 de milioane de dolari în renovarea vechiului Park Avenue House pentru transformarea acestuia într-un hotel cu 172 de camere - Tapestry Collection by Hilton -, cu un restaurant şi o cafenea la primul etaj, respectiv un bar pe acoperiş.

    Clădirea a fost ridicată în 1924, sub denumirea de Royal Palm Hotel, iar în ultimii ani a funcţionat ca hotel rezidenţial, fiind cunoscută pentru tarifele scăzute pe care le percepea pe o săptămână, pe două săptămâni sau pe o lună.

    Înregistrările funciare ale oraşului Detroit arată că proprietatea hotelului a fost vândută grupului dezvoltator Downtown Hospitality Detroit la sfârşitul lunii ianuarie 2019. Preţul de vânzare nu a fost dezvăluit, însă preţul solicitat pentru proprietate era cunoscut: 15 milioane de dolari.

    Chiriaşii din Park Avenue House (aproximativ 70 de locatari) au primit încă de la sfârşitul anului 2018 avize de evacuare în timp de 30 de zile. Evacuările au fost iniţiate de proprietarul de atunci al clădirii, Harrington Properties Inc., condus de omul de afaceri Sean Harrington, ai cărui părinţi au achiziţionat proprietatea cu zeci de ani mai devreme.

    Un consultant financiar al Downtown Hospitality Detroit a declarat că grupul nu a avut ştiinţă iniţial că există rezidenţi în clădirea cumpărată şi, odată ce a achiziţionat proprietatea, le-a permis acestora să rămână în imobil fără să plătească chirie, până când li se vor găsi locuinţe.

    "Downtown Hospitality Detroit a intrat în afacere crezând că proprietatea este doar un hotel, fără să ştie că acolo există rezidenţi pe termen lung", a declarat John Hambrick de la compania JGH Consulting din St. Clair Shores, Michigan, subliniind că dezvoltatorul nu a ştiut nici despre evacuări, de aceea a luat decizia să îi lase timp de şase luni pe chiriaşi în imobil, până la găsirea unei locuinţe.

    Conform spuselor lui John Hambrick, Downtown Hospitality Detroit a cheltuit 400.000 de dolari ca să menţină clădirea operaţională timp de şase luni, până la relocarea chiriaşilor.

    Noul hotel Hilton este aşteptat să se deschidă la începutul anului 2022.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Proiecte - Case Mexi

    Bursa Construcţiilor 7 / 2020

    Compania de case Mexi realizează construcţii pe structură metalică, indiferent de scopul utilizării: case, hale, spaţii de birouri etc.

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Licitaţii

    Bursa Construcţiilor 7 / 2020

    Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

    Investiţii

    Perspective

    Internaţional