Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2020
Abonament gratuit

Bucuresti: În 2012 vor avea prioritate investiţiile de infrastructură deja începute

F.A. Investiţii /

Ion Dedu, directorul Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti

Ion Dedu, directorul Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Vor începe lucrările de reabilitare a Bulevardului Pantelimon

    Investiţiile Primăriei Municipiului Bucureşti în infrastructura de transport se vor axa în acest an pe finalizarea lucrărilor deja începute.

    Ion Dedu, directorul Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, ne-a declarat: "Ca un efect al crizei şi al altor elemente care au acţionat asupra bugetului, anul trecut bugetul de investiţii alocat Direcţiei de Transporturi a fost înjumătăţit faţă de acum doi ani, respectiv la aproape 400 milioane lei, faţă de aproximativ 800 de milioane în anul 2010. Pentru anul 2012 încercăm să obţinem un buget de aproximativ 500 de milioane lei (n.r. - la închiderea ediţiei bugetul nu era încă aprobat). Înseamnă un buget normal pentru a putea continua investiţiile începute şi a le finaliza pe cele aflate în stadii avansate".

    Până în luna august a anului trecut municipalitatea nu a înregistrat restanţe la plata constructorilor pentru lucrările prestate. Din august au existat unele întârzieri dar acestea au fost sau vor fi rezolvate în perioada următoare. "Sperăm ca în primul trimestru din 2012 să închidem absolut toate problemele legate de plată", a dat asigurări directorul Direcţiei Transporturi din PMB.

    Penetraţia Splaiul Independenţei - A1 necesită o investiţie de 600 milioane lei

    Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră început de PMB se referă la realizarea penetraţiei dinspre Splaiul Independenţei spre Autostrada A1, ca alternativă la intrarea în Bucureşti prin Bd. Iuliu Maniu. Costurile totale ale obiectivului sunt estimate la 600 milioane de lei. Lucrarea prevede construirea unui pod hobanat peste râul Dâmboviţa şi Şoseaua Virtuţii, respectiv continuarea printr-un drum expres, fără niciun fel de intersecţii de la autostradă până în zona intersecţiei cu Şoseaua Virtuţii. Acesta ar urma să aibă două - trei benzi pe sens, la care se adaugă artere locale de câte 7 m lăţime. Lucrările au fost atribuite asocierii Max Boegl - Astaldi - Tehnologica Radion - Euroconstruct Trading "98- Proiect Bucureşti. Construirea podului hobanat a fost deja începută, iar întreaga lucrare ar trebui să dureze circa trei ani.

    Problema cea mai mare este dată de asigurarea finanţării. "Totul depinde de finanţare, care trebuie în primul rând să acopere valoarea exproprierilor, pentru că nu poţi da un ordin de începere a construcţiilor fără să predai terenul liber de sarcini constructorului. Noi am început lucrările pe terenul aparţinând domeniului public. Din păcate, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a alocat proiectului un buget de trei milioane de lei in anul 2011, sumă insuficientă. Dacă s-ar fi acordat aproximativ 20 milioane lei, mare parte din podul hobanat peste Dâmboviţa ar fi fost finalizată", mărturiseşte domnul Dedu.

    Problemele legate de exproprieri ar putea fi soluţionate mai uşor odată cu noua lege a exproprierilor. Dar, chiar şi aşa, rămâne problema finanţării.

    Continuă lucrările la diametrala Buzeşti - Uranus

    Un mare consumator al bugetului din 2010 şi 2011 a fost Pasajul Basarab. Şi în bugetul pe 2012 au mai rămas unele plăţi de făcut pentru acest proiect de anvergură. În fapt, anul trecut au fost achitate în jur de 185 milioane de lei pentru realizarea Pasajului.

    Din bugetul pe anul acesta urmează să fie finalizate şi plăţile la Pasajul Pipera, iar pentru Pasajul Mihai Bravu se lucrează cu termen de plată decalat, ceea ce înseamnă că nu se finalizează plăţile anul acesta, a explicat domnul Dedu.

    În paralel, vor continua lucrările la diametrala Buzeşti - Berzei - Uranus, efectuate de asocierea Euroconstruct Trading "98 - Tehnologica Radion. "Este o lucrare destul de grea, pentru că, în afara con­testaţiilor care au apărut din partea diverselor organizaţii neguver­namen­tale, mai avem şi problema infrastructurii edilitare. Pe sub stradă trece un canal colector vechi de peste o sută de ani. După demararea lucrărilor s-a descoperit că acest canal colector este într-o stare foarte avansată de degradare, existând astfel un risc foarte ridicat de surpare a lui în timpul sau după finalizarea lucrărilor. Neînlocuirea lui ar fi dus la degradarea masivă a lucrărilor ulterior. Canalul ovoid având lungimea axelor principale de 2,2 m, respectiv 1,8 m drenează toate apele uzate începând cu zona Arcului de Triumf, continuând pe axa Buzeşti - Berzei - Uranus până la caseta edilitară de sub râul Dămboviţa. Este de specificat că acest canal trece pe sub Hala Matache, acest fapt aducând riscuri majore şi pentru structura acesteia. Îl vom înlocui cu o canalizare modernă, realizată din GRP (plastic ranforsat în fibră de sticlă), de 2 m diametru, care are o durabilitate mult mai mare decât betonul", a explicat Ion Dedu.

    În privinţa conservării Halei Matache, aflată pe traseul noii artere rutiere, municipalitatea a propus mutarea sa de pe actualul amplasament în imediata vecinătate şi reamenajarea imobilului, inclusiv realizarea unei parcări subterane şi a unui spaţiu verde.

    "Dacă rămâne acolo lucrarea devine atehnică, deoarece bulevardul va avea o şerpuire, iar circulaţia va fi afectată, în sensul că vom avea două benzi pe sens, de circa 3 m, faţă de două benzi pe sens de circa 3,5 metri, benzi pentru biciclişti şi trotuare mai generoase. În plus, dacă Hala va rămâne pe loc va trebui să apelăm la nişte metode destul de costisitoare în ceea ce priveşte realizarea canalului în zonă", motivează domnul Dedu.

    Potrivit domniei sale, menţinerea amplasamentului Halei ar atrage cheltuieli suplimentare de peste 1,5 milioane de lei numai pentru lucrările de infrastructură, fără a include consolidarea clădirii. Până la mijlocul lunii februarie specialiştii nu ajunseseră la un acord privind soluţia tehnică de urmat.

    Chiar dacă, datorită dificultăţilor amintite, termenul de finalizare a întregii diametrale este incert, lucrările decurg normal pe tronsoanele de la Piaţa Virgiliu până la Strada Mircea Vulcănescu, respectiv de la Strada Occidentului până la Calea Griviţei, rămânând de soluţionat doar tronsonul din zona Halei Matache.

    Vor începe lucrările de reabilitare a Bulevardului Pantelimon

    Municipalitatea a început şi va continua în acest an lucrările de modernizare a străzilor cu linie de tramvai. În 2012 vor demara lucrările pe Şoseaua Iancului şi Şoseaua Pantelimon, fiind prevăzute linii de tramvai cu zonă verde şi în zona carosabilă, reorganizarea tramei stradale, realizarea unor parcări de reşedinţă în spatele blocurilor şi reamenajarea intersecţiilor.

    În capătul de la Granitul va fi realizat un nod intermodal pentru tramvaie şi autobuze periurbane, inclusiv construirea unei parcări subterane de tip "park & ride" (n.r. în care să fie parcate maşinile celor care vin din afara oraşului) pe două niveluri.

    Licitaţia pentru atribuirea lucrărilor a fost câştigată de asocierea Tehnologica Radion - TIAB - Via Proiect. În februarie obiectivul era în faza de proiectare şi obţinere a autorizaţiei de construire. "De îndată ce autorizaţia de construire va fi obţinută va fi dat ordinul de începere a lucrărilor", a precizat Ion Dedu.

    Lucrările de reabilitare pe Bulevardul Aerogării, contract derulat de asocierea SCT - Alpine, erau aproape finalizate în februarie.

    Cu ocazia desfăşurării intervenţiilor şi a expertizelor efectuate s-a constatat că podul peste calea ferată Bucureşti - Constanţa se afla într-o stare avansată de degradare, necesitând consolidare în regim de urgenţă, lucrarea fiind în prezent finalizată de Tehnologica Radion.

    Au început şi lucrările de modernizare complexă a Bulevardului Liviu Rebreanu (modernizarea străzii, a liniei de tramvai şi a spaţiilor publice adiacente). Linia de tramvai va fi construită în soluţie înierbată şi cu această ocazie va fi consolidat şi reparat podul peste Lacul Titan. Intervenţiile ar trebui să fie finalizate în acest an. Lucrările sunt efectuate de Asocierea Euroconstruct Trading "98 şi Pa & Co.

    Actele adiţionale întârzie proiectele de infrastructură

    În acest an urmează să fie finalizată şi penetraţia Strada Doamna Ghica - Bulevardul Chişinău, prin care se va realiza legătura dintre Şoseaua Colentina şi Şoseaua Pantelimon, inclusiv prin construirea unui pod peste calea ferată. Lucrarea a fost întârziată de necesitatea de a schimba constructorul iniţial - Lena Construcoes. "S-a licitat la o sumă foarte mică, pe nişte cantităţi insuficiente, motiv pentru care, în urma începerii proiectului s-a ajuns la concluzia că noi ar trebui să îi dăm constructorului un adiţional de aproximativ 250% faţă de contractul initiţial, ceea ce evident nu s-a putut. A trebuit să străbatem un drum foarte lung ca să închidem contractul cu vechiul constructor şi să demarăm o nouă licitaţie", explică domnul Dedu.

    Noul contract a fost încheiat cu SCT. Proiectul s-a confruntat însă cu problema unor exproprieri nerealizate la momentul demarării lucrărilor. Pentru soluţionarea acestora ar fi nevoie de aproximativ 12 milioane de lei în acest an, a adăugat domnul Dedu.

    Un alt proiect care întâmpină dificultăţi vizează realizarea pasajului subteran de la Piaţa Eroii Revoluţiei. Proiectul a fost blocat până în luna februarie în urma solicitării de către antreprenor a unui act adiţional cu peste 50% mai mare faţă de contractul iniţial. Contractul a fost reziliat în instanţă şi urmează să se încheie un nou contract pe baza unei noi proceduri de atribuire, a explicat directorul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB.

    În 2012 vor demara licitaţiile pentru supralărgirea Străzii Fabrica de Glucoză

    Pe lângă lucrările în curs sau care urmează să fie începute în acest an, Municipalitatea mai are în perspectivă o serie de mari proiecte de infrastructură. Astfel, PMB a obţinut avizul pentru finanţarea cu fonduri europene a lucrărilor de construire a unui pasaj rutier subteran la Piaţa Sudului, pe direcţia Calea Văcăreşti - Strada Niţu Vasile. Acesta va fi flancat de două pasaje pietonale şi va presupune şi o legătură cu staţia de metrou. Până în luna martie urma să fie finalizat proiectul tehnic.

    Tot în 2012 ar urma să demareze licitaţiile pentru supralărgirea Străzii Fabrica de Gluco­ză, deoarece este prevăzut ca în anul 2012 autostrada A3 să ajungă până în intersecţia de la Fabrica de Glucoză cu Şoseaua Petri­cani, iar infrastruc­tura rutieră din zonă nu este pregătită să preia traficul supli­mentar. În Planul Urbanistic Zonal este prevăzut ca noua arteră să aibă două benzi pe sens şi o locală de 7 metri lăţime.

    "Avem studiul de fezabilitate şi suntem pregătiţi să scoatem la licitaţie proiectarea şi execuţia dacă bugetul ne va permite", a subliniat directorul Direcţiei Transporturi din Primăria Capitalei.

    În paralel, mai sunt în lucru studii de fezabilitate pentru modernizarea unor străzi care au linii de tramvai. Una dintre cele mai importante ar fi Bulevardul Barbu Văcărescu. În vederea creşterii capacităţii arterei s-a aprobat realizarea unui sens unic de la intersecţia cu Bulevardul Lacul Tei până la intersecţia cu Şoseaua Pipera şi Strada Avionului, urmând ca celălalt sens să fie realizat pe Calea Floreasca.

    Blocarea investiţiilor majorează costurile finale

    Cel mai important lucru în luarea deciziilor pentru derularea unei investiţii îl reprezintă, în opinia directorului Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, atingerea obiectivelor prevăzute în studiul de fezabilitate pentru investiţia în cauză. În acest sens, legislaţia în ceea ce priveşte derularea contractelor ar trebui să impună echipelor manageriale de implementare a proiectelor ca deciziile pe care le iau să fie justificate atât tehnic, cât şi economic, în sensul creşterii eficienţei şi obţinerii maximului de beneficii nu numai pe perioada realizării investiţiei, cât şi pe perioada de funcţionare a acesteia. O legislaţie rigidă nu face decât să conducă de multe ori la reducerea beneficiilor în favoarea respectării unor norme care nu ţin cont de specificul situaţiei.

    Un exemplu îl constituie procedura de achiziţionare a unor lucrări supli­mentare rezultate ca urmare a evoluţiei progresului tehnic la o lucrare de mai lungă durată. În condiţiile în care trebuie să te încadrezi în legislaţia achiziţiilor, este posibil să prelungeşti durata lucrărilor cu circa 6 luni, iar, în cazul în care apar contestatii, chiar şi cu un an. De multe ori, costurile blocării lucrării pot depăşi valoarea economiei care poate fi făcută prin realizarea noii proceduri.

    De exemplu, Pasajul Basarab aduce beneficii pentru circa 100.000 de maşini zilnic. Având în vedere doar economia de carburant, se recuperează 100.000 de euro pe zi, deci aproape 40 milioane de euro pe an, luând în considerare că Pasajul a costat cu totul 200 milioane euro, în cinci ani este amortizat.

    În aceste condiţii, orice întârziere survenită pe fondul respectării actualelor prevederi legale poate conduce la pierderi de ordinul milioanelor de euro, cauzate de neutilizarea respectivei infrastructuri, cât şi la pierderi cauzate de solicitări supli­mentare ale constructorului pentru eventuale blocaje în activitate.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Consilier

    Companii

    Internaţional