Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud va reevalua ofertele depuse in cadrul licitatiei organizate pentru atribuirea lucrarilor de modernizare a DJ 172G, km 50+000-63+663-Cusma-Livezile, judetul Bistrita-Nasaud.
Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a dispus, printr-o decizie eimisa la data de 4 iulie 2012, anularea raportului procedurii si a actelor subsecvente. Licitatia va continua cu obligarea autoritatii contractante la reevaluarea ofertelor depuse de operatorii economici implicati in procedura de atribuire, in termen de 10 zile de la primirea deciziei consiliului.
Hotararea CNSC a fost luata in urma solicitarii depuse de societatea Indeminarea Prodcom care cerea anularea raportului procedurii si a actelor subsecvente, obligarea autoritatii contractante la reanalizarea si reevaluarea ofertei declarate castigatoare, precum si verificarea modului in care autoritatea contractanta a cerut justificari ale preturilor propuse de ofertantul castigator si daca eventualele explicatii au fost concludente pentru demonstrarea caracterului real al propunerii financiare a acestuia.
Procedura de atribuire prin cerere de oferte a contractului de proiectare si executare a lucrarilor de modernizare a DJ 172G, km 50+000-63+663 - Cusma-Livezile, judetul Bistrita-Nasaud, a fost lansata la data de 27 aprilie 2012.
Potrivit estimarilor investitia se va ridica la suma de 19,99 milioane lei fara TVA, finantarea fiind asigurata din fonduri bugetare.




































