Consiliul Judetean Prahova nu va reevalua oferta depusa de asocierea Asfalt Super-Romconstruct Group-Justnec in cadrul licitatiei pentru lucrarile de restaurare si consolidare a Muzeului Ceasului "Nicolae Simache" din Ploiesti. Contestatia prin care asocierea solicita anularea deciziei prin care oferta sa a fost declarata inacceptabila si reluarea procesului de evaluare a fost respinsa de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor. Potrivit consililui contestatia a fost nefondata.
Lucrarile au fost scoase la licitatie printr-o procedura cerere de oferte la data de 1 februarie 2013. Valoarea estimata a lucrarilor se ridica la suma de 5,82 milioane lei finantarea fiind asigurata prin "Programul Operational Regional - POR". Criteriul de atribuire aplicat a fost "pretul cel mai scazut".








































