Clădire de patrimoniu, transformată într-un hub cultural, arhitectural şi turistic cu fonduri europene
Investiţii / 15 septembrie


















Consiliul Judeţean a încheiat recepţia uneia dintre cele mai importante lucrări realizate în ultimii ani, în municipiul Buzău. Este vorba desprea reabilitarea clădirii care mai bine de trei decenii a găzduit Biblioteca Judeţeană, o clădire de patrimoniu considerată o adevărată bijuterie arhitecturală, care acum a devenit singurul imobil ai cărui pereţi au decoraţiuni acoperite cu foiţă de aur.
Ionel Gagu, constructor, a declarat, la recepţia lucrărilor: "La partea artistică s-a lucrat aproape doi ani. A fost un pictor autorizat, Roxana Pitz. Totul este făcut în foiţă de aur, imitaţie de marmură, granit. Totul este aprobat de Ministerul Culturii, partea de exterior a fost coordonată de cel mai mare restaurator în piatră, domnul Dăbuleanu. Ministerul Culturii intervine destul de des în urmărirea lucrărilor şi nu ne lasă să dăm greş".
Lucrările au început în vara anului 2022, iar proiectul "Consolidare, restaurare şi dotare Biblioteca Judeţeană "Vasile Voiculescu" a urmărit punerea în valoare a unui obiectiv de patrimoniu naţional care va fi transformat într-un "Centru Expoziţional, Cultural şi Turistic al judeţului Buzău".
Adrian Petre, preşedintele CJ Buzău, a declarat: "Acest obiectiv va deveni, din punctul meu de vedere, cel mai important centru cultural din judeţul Buzău şi, eu zic, printre cele mai importante din ţară. Orice persoană care vine în Buzău trebuie să vină mai întâi aici şi aşa îşi va face o părere despre tot ce găseşte în judeţ. Va deveni un brand al Buzăului. Eu mă bucur că sediul bibliotecii, care istoric a avut mai multe destinaţii, va deveni Centru Expoziţional, Cultural şi Turistic al judeţului".
În total, noul centru va cuprinde 76 de spaţii, din care 51 vor fi amenajate în scop expozitional şi turistic.
Circuitul de vizitare al clădirii va începe chiar din aula clădiri unde turiştii vor fi întâmpinaţi de o vitrină tetravalentă, unică în Buzău, în care vor fi expuse elementele definitorii ale judeţului, respectiv stema judeţului, cămaşa cu altiţă, un mineral din Ţinutul Buzăului şi un element al stilului neoromânesc, stilul arhitectural autentic al clădirii.
Tot la intrare, vizitatorii vor regăsi o hologramă funcţională cu ajutorul căreia vor fi purtaţi prin toate spaţiile expoziţionale. La subsolul clădirii, turiştii vor descoperi un spaţiu dedicat turismului oenologic dar şi un loc în care vor fi puse în valoare două case ţărăneşti prin care turiştii vor descoperi arhitectura specifică Ţinutului Buzăului, Geoparc acreditat UNESCO.
Adrian Petre, preşedintele CJ Buzău, a adăugat: "Cu suportul financiar nerambursabil oferit în cadrul proiectului s-a reuşit extinderea suprafeţei utile a imobilului, atât la partea de subsol, cât şi la mansarda clădirii, cuantificând la finalizarea lucrărilor un număr de 76 de spaţii, din care 51 vor fi amenajate în scop expoziţional şi turistic. Circuitul de vizitare a clădirii va pune în evidenţă permanent vechea şi actuala destinaţie a fiecărui spaţiu de-a lungul timpului, cu ajutorul plăcuţelor de identificare montate la intrarea în fiecare dintre aceste spaţii. Astfel, plăcuţele de idenificare vor include elemente privind: destinaţia actuală a spaţiului, destinaţia acestuia în timp ce clădirea era locuinţă a Familiei Garoflid (până în anul 1909), destinaţia spaţiului în perioada 1914-1984, când în clădire au funcţionat diverse instituţii de stat (Administraţie Financiară, Miliţie etc), destinaţia spaţiului în perioada 1984-2018 când acest imobil a avut funcţiunea de Bibliotecă Municipală, respectiv Bibliotecă Judeţeană. Odată finalizate lucrările şi activităţile de amenajare interioară şi exterioară la acest edificiu, clădirea monument istoric de pe bulevardul Unirii, cu arhitectura şi istoria sa bogată, va putea fi considerată un adevărat HUB cultural, arhitectural şi turistic".
Până în vara anului viitor, urmează dotarea cu mobilier şi amenajarea Centrului Expoziţional, Cultural şi Turistic şi abia apoi va putea fi deschis publicului.
"Prin lucrările de consolidare, restaurare şi dotare realizate asupra acestui obiectiv se urmăreşte ca, din punct de vedere arhitectural, să se obţină un edificiu arhitectonic în spiritul sitului istoric, cu păstrarea unor elemente caracteristice secolului XIX. Construită în stil neoromânesc, clădirea propusă a fi inclusă în circuit turistic de vizitare păstrează şi prezintă amintirea vremurilor trecute, mărturii ale evoluţiei sale fascinante. Edificiul a fost inaugurat în anul 1914 şi, în scurt timp, a devenit şi simbol al rafinamentului arhitecturii neoromâneşti la Buzău (stil considerat simbol al uniunii românilor), ce reflectă pe deplin influenţele arhitecturii tradiţionale româneşti", se arată în proiectul de lucrări.
Până acum, doar reabilitarea şi consolidarea clădirii a costat peste zece milioane de lei.
Clădirea de pe Bulevardul Unirii a fost ridicată în urmă cu mai bine de un secol, în 1914, după un proiect al arhitectului Grigore Cerchez. Iniţial a fost casa ministrului şi inginerului agronom Constantin Alexandru Garoflid, apoi sediu al Administraţiei Publice Buzău, aparţinând Ministerului Finanţelor, Palat al Administraţiei Financiare, dar şi sediu al unor întreprinderi şi instituţii. În perioada 1984-2018, acest imobil a avut funcţiunea de Bibliotecă Municipală, respectiv Bibliotecă Judeţeană.