Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a respins ca neintemeiata contestatia depusa de societatea Construct Perom in cadrul licitatiei lansate pentru atribuirea lucrarilor de executie strazi cuprinse in lotul 1 al proiectului integrat implementat in comuna Urmenis, judetul Bistrita-Nasaud.
Prin solicitarea depusa Construct Perom cerea consiliului constatarea faptului ca societatea, a raspuns in termen la solicitarea de clarificari si pe cale de consecinta anularea raportului procedurii si a actelor subsecvente si obligarea autoritatii contractante la reevaluarea ofertei sale.
Totodata, Construct Perom solicita anularea procedurii de atribuire pe motiv ca toate ofertele depuse sunt inacceptabile si/sau neconforme.
Licitatia prin "cerere de oferte" a fost lansata la data de 28 decembrie 2012, in cadrul proiectului integrat fiind cuprinse trei loturi dupa cum urmeaza:
- Lot 1: executie de lucrari la: obiectivul 1 -asfaltare DC 19 si strazile vicinale - strada Satul Nou, strada Pe Fata, strada Galea, strada Ultra Nou, strada Suseni si strada Tompesti;
- Lot 2: executie de lucrari la: obiectivul 2: constructie gradinita de copii cu program redus obiectivul 3: reabilitare si modernizare camin cultural in comuna Urmenis;
- Lot 3: furnizare de bunuri la: obiectivul 2: constructie gradinita de copii cu program redus obiectivul 3: reabilitare si modernizare camin cultural in comuna Urmenis.
Valoarea totala a lucrarilor este de 8,72 milioane lei fara TVA, finantarea fiind asigurata prin Programul National de Dezvoltare Rurala.








































