Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2020
Abonament gratuit

Cum îţi zugrăveşti singur faţada casei

Materiale /

Cum îţi zugrăveşti singur faţada casei
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Modalităţile în care îţi poţi renova şi amenaja locuinţa sunt aproa­pe inepuizabile şi la fel şi ideile tale, doar ţi se pare tot timpul că parcă ar mai fi ceva de făcut prin casă, indiferent că este vorba despre interior sau exterior. Dincolo de alegerea stilului şi a culorilor, provocarea constă, însă, în alegerea materialelor potrivite, din sumedenia celor existente pe piaţă astăzi, mai ales dacă te hotărăşti să nu apelezi la ajutorul unui profesionist.

    La fel ca atunci când întâlneşti pe cineva pentru prima dată, aspectul exterior al locuinţei tale va fi întotdeauna observat de toţi ceilalţi şi va influenţa, într-o foarte mare măsură, peisajul din jur, astfel că trebuie să ai grijă ca aces­ta să fie mereu pus la punct. În plus, pe lângă beneficiile de natură estetică, zugrăvirea pereţilor sporeşte şi gradul de igienizare a clădirii respective, indiferent că vorbim de exterior sau interior, fiind chiar recomandat ca, odată la câţiva ani, să zugrăveşti toţi pereţii. Culorile pe care le alegi pentru exteriorul casei tale trebuie să pună în valoare arhitectura aces­teia şi, bineînţeles, să fie pe gustul tău.

    Cu o oarecare îndemânare şi cu răbdare, oricare dintre noi poate face asta fără ajutorul unui profesionist, însă trebuie să alegi nuanţa şi materialele pe care le vei folosi, în funcţie de câţiva factori, precum zona în care locuieşti, şi clima de acolo, arhitectura, precum şi rezistenţa în timp a materialelor (orice tencuială sau vopsea poate arăta bine pe moment, însă odată cu trecerea timpului şi fiind tot mai expusă intemperiilor, faţada poate căpăta un as­pect neplăcut sau tern, dacă materialele nu sunt de calitate), iar consultanţii de la Adeplast te pot ajuta să le alegi pe cele care să corespundă cerinţelor tale.

    Spre exemplu, înainte de a aplica o vopsea pentru exterior pe faţada casei tale, trebuie în primul rând să observi cu atenţie dacă pereţii necesită reparaţii sau nu, pentru a şti care sunt materialele de care ai nevoie. Faţada trebuie curăţată, iar colţurile deteriorate ori eventualele fisuri şi im­perfecţiuni trebuie remediate.

    Următorul pas este să aplici o soluţie de curăţare a pereţilor, pentru ca suprafaţa să nu conţină impurităţi, iar rezultatul final să nu prezinte imperfecţiuni, ur­mând ca vopseaua premium de exterior Aeria cu PorusX să îţi asigure o foarte bună protecţie a faţadei locuinţei tale, fiind rezis­tentă la razele UV şi la intemperii.

    De asemenea, ea se aplică uşor, are o aderenţă mare, culori strălucitoare (disponibile în peste 1000 de nuanţe în acord cu paletarul de culori Color Fashion), are un grad ridicat de lavabilitate şi hidrofobicitate ridicată, astfel că va asigura un aspect fără cusur pentru mult timp, mai ales dacă este aplicată pe o suprafaţă tratată anterior cu Aeria Amorsă cu impregnare ridicată.

    Deşi nu este recomandat, se poate folosi şi grund-ul înainte de stratul de vopsea, pentru ca suprafaţa să nu fie doar aspectuoasă, ci şi protejată corespunzător. Specialiştii recomandă însă ca grundul să fie folosit doar înainte de tencuielile decorative. Grundul trebuie ales în funcţie de nuanţa în care va fi aplicată tencuiala, cu atenţie sporită ca pigmenţii folosiţi la colorare să fie rezistenţi la UV şi intemperii.

    Dar despre tencuieli decorative şi despre aplicarea lor, vorbim cu următoarea ocazie.

    (C)

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Licitaţii

    Bursa Construcţiilor 5 / 2020 /

    Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

    Investiţii

    Perspective

    Internaţional