Drumul Judetean DJ 135 Magherani-Sarateni, judetul Mures, va fi extins si reabilitat printr-o investitie estimata intre 40,11 milioane si 44,08 milioane lei fara TVA.
Proiectul a fost aprobat spre finantare prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 2 -Domeniul major de interventie 2.1-"Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane-inclusiv constructia/reabilitarea soselelor de centura".
Din fonduri europene se va asigura 86,5% din suma totala necesara finantarii proiectului, din bugetul national 11,5%, iar din bugetul local 2%.
Beneficiarul investitiei, Consiliul Judetean Mures, a scos la licitatie contractul de executie vineri, 18 mai, urmand ca ofertele sa fie depuse pana la data de 19 iulie 2012. Contractul va fi atribuit potrivit criteriului "pretul cel mai scazut".
Contractul cuprinde lucrari de reabilitare/modernizare a drumului judetean terasamente, reabilitare a sistemului rutier, scurgerea apelor, ( realizarea de podete tubulare si podete dalate, montarea de parapeti, semnalizarea circulatiei (marcaje orizontale si panouri indicatoare). Totodata se vor realiza consolidari cu zid de sprijin pe o lungime de 375 ml cu coloane de tip Benotto (150 buc. x 15 m) cat si lucrari de reabilitare a doua poduri situate la km 29+307 cu lungimea 10 m si km 32+425, cu lungimea de 15 m.
Obiectivele de investitie vor fi gata in termen de 24 de luni de la atribuirea contractului.




































