Activitatea de tranzacţionare cu terenuri din Capitală a înregistrat o creştere uşoară în primele zece luni din 2015, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, având la bază o cerere puţin mai mare de terenuri pentru dezvoltare imobiliară, faţă de cererea pentru uz personal, prin construirea de case sau vile, ne-a declarat Florin Poştoacă, managerul departamentului de vânzări al grupului de firme imobiliare Nordis.
Domnia sa ne-a explicat: "Nu au fost modificări majore ale pieţei faţă de anul trecut, dar există o cerere mai mare din partea dezvoltatorilor pentru terenuri, faţă de persoanele fizice care folosesc terenul pentru construcţia de case. Cele mai căutate terenuri au fost cele cu potenţial pentru dezvoltare imobiliară, cele care au indicatori urbanistici buni. Zona este un criteriu important pentru alegerea terenului, la fel şi apropierea de mijloacele de transport în comun (în special metroul)".
Potrivit sursei citate, profilul clienţilor ce vizează dezvoltarea de proiecte imobiliare destinate revânzării/închirierii este conturat de dezvoltatorii autohtoni, care au construit deja alte imobile şi vor să continue sau investitorii străini, care au revenit de circa doi ani pe piaţă şi vizează, în general, loturi de teren cu locaţie bună şi suprafeţe mai mari.
"În cazul ambelor tipuri, decizia de achiziţie nu se ia rapid, este necesară o analiză avansată, un plan de business pentru viitorul proiect, în care se iau în considerare preţul de achiziţie al terenului, costul construcţiei şi estimarea cifrei de afaceri", ne-a explicat Florin Poştoacă.
Domnia sa ne-a mai spus că zonele Pipera - Iancu Nicolae şi Băneasa rămân cele mai interesante pentru construirea de case şi vile, mai puţin zonele centrale şi ultracentrale.
"Plusurile acestor zone rămân preţul metru pătrat, astfel că se pot achiziţiona suprafeţe mai mari de teren. În plus, sunt preponderent zone rezidenţiale, cu regim redus de înălţime. De asemenea, sunt multe grădiniţe şi şcoli care funcţionează în aceste zone şi sunt aproape de centre comerciale, accesul către aeroport este facil, iar comunităţile sunt mixte, proprietari români sau chiriaşi expaţi", ne-a mai spus domnul Poştoacă.
Reprezentanţii Nordis consideră că tranzacţiile cu terenuri pentru case în zonele Pipera-Băneasa vor creşte în acest an, având în vedere cererea pentru aceste tipuri de proprietăţi imobiliare. Aceştia ne-au explicat că există posibilitatea ca preţurile acestor terenuri să crească uşor până la sfârşitul lui 2015.
În zonele Băneasa- Pipera, numărul de tranzacţii având ca obiect loturi de teren pentru casă a crescut cu peste 30%, în 2014 faţă de 2013, potrivit datelor Nordis, care subliniază că tendinţa de creştere a cererii de terenuri s-a menţinut şi în primul trimestru din 2015. Cele mai căutate sunt loturile de teren cu suprafeţe cuprinse între 300 şi 500 de metri pătraţi.
Emanuel Poştoacă, directorul general Nordis, a declarat recent că majoritatea clienţilor care caută loturi de teren pentru vile vor zonele Iancu Nicolae şi/sau Băneasa: "Aceştia se orientează după buget, care este, de regulă, de 80.000 - 100.000 euro. Cu aceşti bani se poate cumpăra un teren de 400 - 500 mp. Există şi clienţi care doresc un anume amplasament - aproape de puncte de interes cum ar fi şcoli renumite, centre comerciale şi medicale şi au buget mai mare, de 120.000-130.000 euro".
Potrivit sursei citate, în zonele Iancu Nicolae, Pipera şi în Băneasa, procentul de ocupare a terenului este de 40%, astfel încât pe un lot de 500 mp, o vilă poate să aibă o suprafaţă de cel mult 200 mp. Regimul de înălţime în aceste zone este, de regulă, P+1+M, dar atât în Băneasa, cât şi în Pipera există subzone cu regim de înălţime P+4 sau chiar mai mare.





































