Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2024

IBC Focus: Acorduri investiţionale în gamă majoră

F.A. Piaţa Imobiliară /

IBC Focus: Acorduri investiţionale în gamă majoră
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    După primele patru luni ale acestui an putem face prima evaluare consistentă pentru sectorul construcţiilor din 2013. Luna aprilie adaugă aproape 1600 de investiţii pe portativul evolutiv al anului 2013, totalizând astfel după primele patru luni puţin peste 6000 de investiţii.

    Chiar dacă cifra pentru luna martie este în scădere cu 10% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, cifra pentru aprilie este în creştere cu 7 procente, iar per total, primele patru luni plusează faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 6%.

    Sunetul macaralelor şi al utilajelor de şantier răsună în ritm "allegro" iar prima parte a simfoniei din acest an ţine cu sufletul la gură atât antreprenorii cât şi furnizorii de materiale, în faţa numărului constant de şantiere de ofertat.

    Media lunară a numărului de investiţii anunţate pe primele patru luni ale anului 2012 a fost de 1415. Pentru aceeaşi perioadă a anului 2013 media lunară se ridică la 1510, în creştere cu peste 90 de unităţi.

    Datele ne împing cu optimism spre mai multe şanse de ofertare şi contractare. Singura problemă rămâne încasarea banilor din contractele deja finalizate şi onorarea promisiunilor pentru cele abia semnate.

    Creştere lunară în şase din nouă sectoare

    Creşterea de 7% amintită mai devreme s-a resimţit în majoritatea domeniilor analizate de noi, mai puţin în cel al clădirilor din domeniul Hotel&Relaxare, Infrastructură şi Industrial.

    Aşa cum aminteam la finele anului trecut, punctul nevralgic al pieţei de până acum (clădirile rezidenţiale private) îşi ia doza de "medicamente" şi anunţă însănătoşirea pieţei, la fel cum a făcut-o în luna aprilie, în care a înregistrat o creştere de 35% .

    Cea mai importantă creştere pe care o întâlnim este cea din domeniul Retail, unde avem cu 22 unităţi (42%) mai multe investiţii ca în luna aprilie din 2012.

    Creşteri semnificative întâlnim şi în domeniul Medical & Stiinţific, dar şi în domeniul Utilităţi şi Birouri/Comercial afirmă analiştii IBC Focus.

    Cea mai însemnată scădere e înregistrată de domeniul Industrial, care a adunat în luna aprilie 198 de investiţii, cu 91 mai puţine ca în aprilie 2012.

    La nivel global, după primele patru luni, se înregistrează scăderi în domeniile: Industrial (-13%), Utilităţi (-10%), Hotel & Relaxare (-8%), în timp ce creşterile observate sunt cuprinse între 3% (Construcţii sociale şi comunitate) şi 40% (Clădiri rezidenţiale private). Clădirile din domeniul Birouri/Comercial au înregistrat o creştere de 35%, spaţiile Medical & Ştiinţifice au crescut cu 22%, în timp ce domeniul de Retail a crescut cu 11%, iar cel al Infrastructurii cu 10%.

    Nord - Estul ţării, revelaţia începutului de an

    În timp ce două zone din cele nouă analizate punctează cu scăderi ale numărului de investiţii anunţate în luna aprilie, zona de Nord - Est plusează cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Zonele Bucureşti - Ilfov şi cea de Centru notează creşteri apropiate (+17%, în timp ce zona de Vest şi Sud - Est se păstrează la un nivel asemănător lunii aprilie din 2012).

    În zona de Sud şi Sud-Vest se înregistrează scăderi de 9,3%, respectiv 13,6%.

    Linia trasă după primele patru luni trecute din 2013 arată o creştere de 16% în cazul zonei de Nord - Vest. A doua cea mai importantă creştere este cea a zonei de Nord - Est, de 13%. Totodată, această zonă este, după primele patru luni, a treia ca şi volum de şantiere a ţării, după regiunea de Nord - Vest şi Centru. Nord-Estul se înscrie astfel ca zonă ce surprinde plăcut acest debut de an 2013.

    Creşteri cuprinse între 2,5% şi 8% au fost înregistrate în zonele de Vest, Centru, Sud - Vest şi Sud - Est. Situaţia rămâne relativ constantă în Bucureşti - Ilfov (-0,6%). În schimb, în zona de Sud se resimte scăderea din luna aprilie. În acestă regiune sunt cu 6% mai puţine investiţii.

    1 din 5 proiecte din 2013, rezidenţial privat

    Potrivit analiştilor IBC Focus, creşterea surprinsă în luna aprilie pe sectorul rezidenţial privat propulsează acest domeniu în fruntea clasamentului intermediar pe domenii. Nu mai puţin de 1241 de obiective încadrate în acest domeniu au fost anunţate în această primă parte a lui 2013. Ele reprezintă astfel 21% din totalul investiţiilor de până acum.

    Dacă după primele două luni ale anului prima poziţie în funcţie de numărul de şantiere pe domenii, era ocupată de sectorul Construcţiilor sociale şi de comunitate, rolurile s-au inversat în prezent. Aceasta va fi practic şi bătălia pe parcursul întregului an - construcţii sociale şi de comunitate vs. clădiri rezidenţiale private.

    Dacă în ceea ce priveşte al treilea cel mai prolific domeniu nu prea există concurenţă pentru domeniul Industrial, nu la fel putem spune şi de prima sau a doua treaptă, chiar dacă în prezent diferenţa e una considerabila. Revenirea sectorului rezidenţial, face acest domeniu candidatul ideal pentru cel mai mare "contribuabil" al sectorului de construcţii după numărul de şantiere în 2013. Totuşi definitivarea bugetelor locale ar putea face loc în următoarea perioadă a anului la o serie de investiţii realizate din fonduri publice, care să dea un impuls domeniului de Construcţii sociale şi comunitate.

    Extremele nu se atrag

    În analiza distribuţiei geografice după primele patru luni ale anului, remarcăm în aprilie o repartiţie relativ uniformă a şantierelor pe zonele Bucureşti, Sud - Vest, Sud - Est, Vest, Sud şi Nord - Est. Zonele nu sunt despărţite de mai mult de 150 de investiţii, astfel fiecare ocupând raportat la total, procente cu valori cuprinse între 9% şi 13%.

    Marile diferenţe se semnalează în zonele de Nord - Vest şi Centru, care iau un avans considerabil faţă de celelalte zone şi astfel ajunge să înregistrăm în zona de Nord - Vest de aproape două ori mai multe investiţii ca în zona Bucureşti - Ilfov.

    Cele mai importante trei zone după numărul de investiţii din primele patru luni sunt Nord - Vest, Centru şi Nord - Est. Zona de Nord - Est s-a remarcat în permanenţă printr-un număr mare de şantiere realizate mai ales prin fonduri europene. Accelerarea absorbţiei fondurilor europene din acest an ar putea contribui suplimentar la aportul acestei zone, zona Moldovei fiind recunoscută pentru gradul mare de absorbţie, motiv pentru care ne putem aştepta la o contribuţie de până la 15% - 16% la totalul şantierelor din acest an al acestei zone.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Proiecte

    Amenajări

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Internaţional