Incep lucrarile si pe cea de-a treia strada inclusa in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana a Sibiului.
Primarul orasului Klaus Iohannis impreuna cu directorul societatii Sinecon, Marius Sitar, au semnat miercuri, 12 septembrie, contractul de lucrari pentru reabilitarea strazii Turnului.
In cadrul procedurii de achizitie organizata de municipalitate au fost depuse cinci oferte. Oferta depusa de SINECON a fost desemnata castigatoare la pretul de 3,09 milioane lei, fara TVA. Termenul de executie a lucrarilor este de 18 luni, garantia oferita de constructor fiind de cinci ani.
Lucrarile de reabilitare includ refacerea retelei de distributie de apa potabila pe o lungime de 360 de metri si a canalizarii pluviale pe o lungime de 461 de metri, pe tronsonul cuprins intre raul Cibin si scarile care urca in Piata Huet.
In ceea ce priveste lucrarile de drum, se va reface structura rutiera si imbracamintea carosabilului, iar locurile de parcare vor fi si acestea reconfigurate. Suprafata totala ce urmeaza a fi reabilitata este de 11.780 de metri patrati.
Si Piateta Targu Pestelui si Platforma Coroana vor fi reabilitate in acest proiect, devendind zone pietonale, urmand sa functioneze ca locuri de odihna.
Contractul de finantare a fost semnat cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru in luna septembrie 2011.




































