Constructorul - asocierea Sinecon/Geiger Transilvania/CON-A/Wilhelm Geiger GmbH - face în prezent ultimele pregătiri pentru închiderea viaductului Gara Mică din Sibiu. Incepand de duminica va fi inchisa circulatia pe soseaua de pe viaduct.
Contractul prevede o perioadă de un an pentru finalizarea lucrărilor
Lucrările contractate au o valoare de 1.628.454,80 euro, cu TVA inclus. Garanţia pentru lucrări este de 4 ani.
Lucrările includ reparaţia carosabilului şi a trotuarelor, reabilitarea iluminatului public şi a scărilor pietonale. Lungime totală a viaductului este de aproape 300 de metri, iar lăţimea de aproximativ 11 metri.
Trei străzi din Sibiu intră în lucru din 2 iulie
Din data de 2 iulie vor începe si lucrările pe străzile Dobrogei, Gh. Şoima şi Gh. Asachi din Sibiu. Şi aceste străzi au fost împărţite pe tronsoane, fiind prevăzute atât lucrări de reabilitare a reţelelor cât şi a carosabilului şi trotuarelor. Constructorul care a adjudecat contractul pentru aceste străzi care fac parte din pachetul Ştrand - Turnişor finanţat din împrumutul BERD este asocierea de firme Terra Building/ Vectra Service. Constructorul estimează că aceste trei străzi vor fi reabilitate şi redate traficului în aproximativ 6 luni.





































