Licitaţia pentru lucrările de execuţie din cadrul proiectului de "Extinderea Centrului de Asistenţă pentru Recuperarea Tinerilor cu Handicap CARTHA" urma să fie lansată până la sfârşitul lunii august, potrivit reprezentanţilor Primăriei Adjud.
Proiectul presupune o investiţie totală de 2,79 milioane lei. Finanţarea este asigurată parţial din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, Axa 3 "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", Domeniul Major de Intervenţie 2 "Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale".
Perioada de implementare a proiectului Centrului Cartha este de 18 luni, începând cu 18 iulie 2011, potrivit doamnei Gabriela Racoviţă, din cadrul Primăriei Municipiului Adjud.
Prin acest proiect va fi realizată o clădire nouă, în prelungire faţă de cea veche. Extinderea va avea o suprafaţă de 400 mp şi va mări capacitatea centrului de la 20 la 60 de persoane.
Vechea clădire a centrului a fost modernizată în anii 2005 - 2006, prin fonduri PHARE, programul de ajutor comunitar pentru ţările Europei Centrale şi de Est.
Un nou contract de finanţare semnat
Până la finele lui august Primăria Adjud urma să semneze contractul pentru proiectul de amenajare a unui centru comunitar prin reabilitarea şi modernizarea unei centrale termice dezafectate. Viitorul centru va avea o suprafaţă de 350 mp şi 100 de locuri.
Cu ajutorul fondurilor europene se dezvoltă oraşul, au prioritate şi oamenii cu diverse handicapuri şi cei de vârsta a III-a. Dificultăţile în implementarea proiectelor cu fonduri europene rezidă în birocraţia excesivă. Proiectul pentru centrul comunitar a fost depus pe 31 martie 2009, iar pentru Centrul Cartha pe 18 decembrie 2009. Abia acum contractul pentru centrul comunitar urmează să fie semnat, iar proiectul ce vizează centrul Cartha se află în implementare. Evaluarea durează foarte mult. Deja autorizaţiile de construire şi avizele nu mai sunt valabile şi trebuie să scoase altele. Chiar dacă aprobarea proiectului este incertă, acesta nu poate fi depus spre finanţare printr-un alt program european, mai spune doamna Racoviţă.