Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2020
Abonament gratuit

INVESTIŢII SĂNĂTATEMedlife: Proiecte de 45 milioane euro până în 2013

F.A. Investiţii /

Mihail Marcu, preşedinte Medlife

Mihail Marcu, preşedinte Medlife

Medlife va investi în acest an 25 milioane euro pentru extinderea reţelei sale de servicii medicale private în Capitală, dar şi în alte oraşe din ţară precum Braşov şi Arad.

Proiectele fac parte dintr-un plan investiţional de 45 de milioane de euro, a cărui derulare este planificată în intervalul 2011 - 2013, potrivit domnului Mihail Marcu, preşedintele CA Medlife.

Finanţarea investiţiilor este asigurată prin alocări interne, de către companie, dar şi printr-un credit, în valoare de 19 milioane euro, acordat de BCR.

Două spitale noi vor fi inaugurate în acest an

În acest an Medlife va inaugura în Capitală un Spital de Ortopedie, în zona Obor, iar la Braşov va fi finalizat Spitalul MedLife PDR.

Totodată, Medlife doreşte să extindă complexul medical Griviţa din Bucureşti, prin introducerea mai multor specialităţi medicale, care vor deservi un număr mai mare de pacienţi.

Medlife îşi propune să demareze în acest an, imediat ce vor fi obţinute toate avizele, lucrările la clădirea Telegraf, care va găzdui al patrulea spital Medlife din Bucureşti.

Furnizorul de servicii medicale îşi va extinde operaţiunile şi la Arad, unde a achiziţionat recent 55% din Grupul Genesys Medical, a declarat domnul Mihail Marcu.

Primul spital privat de pediatrie a fost deschis

Deja două proiecte majore au fost inaugurate de Medlife în acest an. Este vorba despre Hyperclinica MedLife Titan, care a devenit funcţională în luna mai, şi "Spitalul de Pediatrie MedLife", inaugurat la începutul lunii iunie.

"Spitalul de Pediatrie Medlife" este primul spital din mediul privat dedicat în totalitate copiilor. În acest proiect au fost investite în total 13,5 milioane de euro, dintre care 6 milioane reprezintă investiţia în aparatură şi în dotările spitalului.

Unitatea ocupă o suprafaţă totală de 5.200 mp, desfăşurată pe 6 niveluri, capacitatea spitalului fiind de 132 paturi.

"Pe lângă dotările de ultimă generaţie, noul spital dispune de echipamente performante, acestea fiind considerate tehnologii de vârf în clinicile private din Austria şi Franţa", a declarat domnul Mihail Marcu.

Ambulatoriul va cuprinde peste 15 specialităţi medicale, un departament complex de imagistică medicală, un bloc operator cu două săli de operaţie, o secţie de ATI cu 2 compartimente (septic şi aseptic), zonă de triaj medical pentru evaluarea pacienţilor, o farmacie, precum şi rezerve a câte 2 sau 3 paturi.

"Cel mai mult durează obţinerea tuturor avizelor şi aprobărilor, apoi lucrările de construcţie intră în linie dreaptă", a precizat domnul Mihail Marcu. "În noiembrie am cumpărat clădirea, apoi am aşteptat toate aprobările, iar lucrările de amenajare, inclusiv dotarea cu echipamente medicale, mobilier etc. au fost finalizate în 4-5 luni", a adăugat domnul Marcu.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Consilier

Companii

Internaţional