Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2021
Abonament gratuit

LA TREI SĂPTĂMÂNI DE LA LANSAREA CELEI DE A DOUA ETAPE A PROIECTULUI NORDIS MAMAIANordis înregistrează vânzări de peste 100 de unităţi

S.B. Ştirile Zilei /

Nordis înregistrează vânzări de peste 100 de unităţi

Nordis Group anunţă rezultatele vânzărilor asociate proiectului Mamaia Dune, respectiv etapa a doua a complexului Nordis Mamaia, într-un comunicat remis redacţiei.

Planurile pentru ansamblul Dune au fost anunţate în data de 31 iulie, în cadrul evenimentului extraordinar găzduit de Nordis Mamaia 5
pentru inaugurarea zonei de lobby, cafenele şi galeria comercială.

Nordis Group continuă planurile pentru dezvoltarea celui mai mare ansamblu hotelier şi rezidenţial de pe litoralul românesc. Etapa a doua a proiectului Nordis Mamaia, respectiv Mamaia Dune, a înregistrat vânzări record pentru piaţa imobiliară din România, cu peste 100 de unităţi precontractate în aproximativ trei săptămâni de la lansarea oficială. Valoarea acestora se ridică la peste 10 milioane de euro. Cea mai mare tranzacţie înregistrată cu un singur investitor este de 11 unităţi, în valoare de 1 milion de euro, iar cea mai scumpă unitate vândută către un alt client este un apartament cu un preţ de 266.000 de euro + TVA.

Din punct de vedere al profilului clienţilor, 98% sunt cumpărători români. Mai mult decât atât, peste 60% dintre ei sunt antreprenori şi 50% au până în vârsta de 45 de ani.

Cu o suprafaţă totală de peste 90.000 de metri pătraţi construiţi, Mamaia Dune, care vine în completarea ansamblului Nordis Mamaia, este o zonă exclusiv rezidenţială cu amenajări şi beneficii premium, precum plajă proprie de peste 16.000 metri pătraţi, piscine pentru copii şi adulţi, spaţii de joacă pentru copii atât în interior, cât şi în exterior, after school, restaurante, cafenele, dar şi o zonă de promenadă. Ansamblul Nordis Dune se distinge prin câteva elemente unice, cum ar fi: una dintre puţinele săli polivalente din ţară, cu o capacitate de peste 1.000 de locuri dedicate evenimentelor de mare anvergură pe tot parcursul anului, un patinoar deschis în sezonul rece, dar şi cel mai luxos casino de pe litoral. De asemenea, turiştii şi rezidenţii se vor putea bucura de Târgul de Crăciun organizat în complex.

Ansamblul pune la dispoziţia rezidenţilor, pe lângă spaţiile de recreere, terenuri de squash şi servicii medicale, de la kinetoterapie şi tonifiere musculară până la recuperare medicală şi tratamente speciale.

"Avem încă o dată o confirmare a viziunii, a strategiei şi a investiţiilor făcute până acum în toate proiectele Nordis. Din momentul lansării oficiale a vânzărilor pentru a doua etapă a Nordis Mamaia, respectiv pe data de 2 august şi până astăzi, ne bucurăm că am primit un feedback pozitiv. Bineînţeles, ne aşteptam la rezultate pozitive, însă, surprinzător a fost timpul record de trei săptămâni în care am precontractat peste 100 de unităţi. De asemenea, suntem în plin sezon de vară, concedii, o perioadă uniformă în graficele imobiliarelor, care nu înregistrează schimbări notabile. Pentru noi este un vot de încredere din partea clienţilor deoarece 37% din cumpărători sunt deja clienţi existenţi Nordis, fapt care nu poate decât să ne stimuleze să ridicăm ştacheta mai sus din punct de vedere al serviciilor pe care le vom oferi clienţilor, investitorilor şi turiştilor", a declarat Alexandru Mihai, Managing Partner Nordis Group.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional