Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2021
Abonament gratuit

LAURENT BATAILLE, SCHNEIDER ELECTRIC:Industria construcţiilor, nu maşinile sau fabricile, trebuie să-şi reducă emisiile de carbon

Internaţional /

Industria construcţiilor, nu maşinile sau fabricile, trebuie să-şi reducă emisiile de carbon
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    EIA: "Clădirile rezidenţiale şi comerciale generează aproape 40% din consumul total de energie din SUA"

    "Clădirile rezidenţiale vor deveni în curând cel mai mare consumator de energie electrică la nivel global"

    Gazele provenite de la ţevile de eşapament ale maşinilor sau smogul care înconjoară o fabrică nu au un impact atât de mare asupra mediului precum clădirile, potrivit lui Laurent Bataille, vicepreşedinte executiv al diviziei de Energie Digitală din cadrul grupului francez Schneider Electric, unul dintre principalii furnizori de echipamente şi soluţii energetice din lume.

    Domnia sa menţionează, într-un articol publicat în revista financiară americană Barrons, că, potrivit Administraţiei pentru Informaţii în domeniul Energiei (EIA) din Washington, clădirile rezidenţiale şi comerciale generează, împreună, aproape 40% din consumul total de energie din SUA. Sursa adaugă că industria construcţiilor utilizează 36% din energia de la nivel mondial.

    Reprezentantul Schneider Electric menţionează că, potrivit cercetărilor efectuate de EIA, clădirile rezidenţiale vor deveni în curând cel mai mare consumator de energie electrică la nivel global. Domnia sa spune: "Pandemia de Covid-19 accelerează această tendinţă, crescând consumul de energie electrică pe măsură ce tot mai mulţi oameni lucrează de acasă. Dar, creşterea consumului de energie rezidenţială a fost o problemă chiar înainte de pandemie, ca urmare a proliferării de dispozitive noi, cum sunt vehiculele electrice, care depind de reţea. Comportamentul consumatorilor ar trebui să se schimbe, dar orice s-ar face la nivel de persoană, industria construcţiilor este cea care trebuie să ia măsuri şi să atingă emisii de carbon zero până în 2050 ca să menţină încălzirea globală sub 2°C şi să îndeplinească obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris, în care SUA tocmai au revenit, după preluarea pre­şedinţiei de către democratul Joe Biden".

    Ca să efectueze această schimbare, guvernul federal şi sectorul privat din SUA vor trebui să colaboreze pentru a realiza o investiţie semnificativă în tehnologia ecologică, potrivit lui Laurent Bataille, care aminteşte că Joe Biden a promis investiţii masive în energie curată şi infrastructură. Inves­tiţiile în clădiri se îndreaptă în pre­zent către impermeabilizarea locuinţelor şi modernizarea aparatelor electrocasnice. "Deşi acest lucru este cu siguranţă necesar, trebuie să ne asigurăm că sprijinul şi investiţiile sunt strâns legate de impactul asupra mediului", notează Laurent Bataille, menţionând: "Planul ar trebui să includă investiţii care privesc mo­dernizarea şi soluţiile bazate pe tehnologie la scară largă, precum electrificarea şi digi­talizarea clădirilor".

    Reprezentantul Schneider Electric subliniază că digitalizarea infrastructurii aduce beneficii, în condiţiile în care tehnologiile digitale le permit clădirilor să înţeleagă unde sunt locatarii, de ce au şi de ce nu au nevoie aceştia.

    "O arhitectură digitală end-to- end ne va oferi potenţialul să reducem impactul clădirilor asupra mediului cu 30%, în medie, prin diminuarea emisiilor de carbon şi a consumului de energie. Cel mai bun mod de a realiza acest lucru este integrarea energiei regenerabile cu managementul activ al energiei în toate sistemele de construcţii. Aceste investiţii vor contribui la transformarea clădirilor în parteneri activi în operaţiunile noastre privind schimbările climatice, şi nu doar în spaţii pasive", precizează Laurent Bataille. Domnia sa aduce în atenţie sediul Schneider Electric din Japonia, pe care îl consideră un exemplu al unor astfel de investiţii: peste 5.000 de produse conectate, de la senzori de dioxid de carbon până la comenzi de iluminare şi etichete de alimentare, care ajută clădirea să atingă neutralitatea emisiilor de carbon în proporţie de 100% până la sfârşitul acestui an. Clădirea funcţionează cu energie solară 100% regenerabilă în timpul zilei şi are integrate date meteorologice în timp real pentru a contribui la îmbunătăţirea eficienţei energetice şi a performanţei sistemului. Alte clădiri comerciale pot repro­duce cu uşurinţă acest model, conform sursei.

    "Electrificarea prin energie regenerabilă ar contribui la reducerea emisiilor de carbon"

    Adoptarea electrificării prin energie regenerabilă le va permite clădirilor să facă progrese serioase în privinţa reducerii emisiilor de carbon. De exemplu, spune Laurent Bataille, casele şi birourile din SUA se bazează adesea pe cuptoare pe petrol pentru încălzire, iar înlocuirea lor cu pompe de căldură care extrag energie din panourile solare ar elimina încă o sursă de carbon.

    Acest lucru ar crea clădiri în care consumul de energie ar fi zero şi, în plus, ele şi-ar produce propria energie, iar surplusul ar putea fi vândut în reţea. "Nu ne mai putem permite clădiri care doar primesc energie şi emit deşeuri. Ele trebuie să joace un rol pozitiv în crearea de energie durabilă", subliniază Laurent Bataille.

    Domnia sa consideră că este crucial ca administraţia Biden să includă electrificarea şi digitalizarea în politicile sale pentru sprijinirea transformării industriei.

    "Paşii pe care administraţia i-ar putea face includ schimbarea standardelor energetice în construc­ţie pentru a se concentra pe performanţa întregii clădiri faţă de echipamentele individuale, asigurându-se că investiţiile în construcţii noi includ o componentă ecologică a clădirii şi crearea mai multor microreţele pentru a susţine încărcarea vehiculelor electrice. Pentru schimbări ample, preşedintele poate lua în considerare crearea unui plan naţional de renovare similar cu o iniţiativă în curs de desfăşurare în Uniunea Europeană".

    Cu un angajament de a investi în noi tehnologii ecologice şi prin parteneriate cu noua administraţie prezidenţială, industria clădirilor are instrumentele necesare pentru a face ca neutralitatea emisiilor de carbon să devină o realitate până în 2050, potrivit lui Laurent Bataille.

    OCDE: "Banii publici trebuie să fie investiţi în clădiri durabile"

    Pandemia ne-a oferit o oportunitate unică pentru o redresare ecologică şi favorabilă incluziunii, spune şeful Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), José Angel Gurria, subliniind: "Pandemia ne-a arătat importanţa de a fi pregătiţi atunci când izbucnesc crizele. De asemenea, ne-a arătat că amânarea deciziilor îndrăzneţe poate avea costuri uriaşe. Nu am fost pregătiţi pentru criza Covid-19 şi suntem chiar mai puţin pregătiţi pentru consecinţele iminente ale provocărilor continue şi agravante, cum sunt schimbările climatice, prăbuşirea biodiversităţii, poluarea aerului".

    În privinţa clădirilor, OCDE recomandă: banii publici să nu fie cheltuiţi pentru proiecte care dăunează climatului, ci pentru inves­tiţii în clădiri durabile; aplicarerea de reglementări stricte şi stan­darde de construcţie ecologice; acordarea de stimulente fiscale şi financiare pentru renovarea şi refolosirea clădirilor existente, mai degrabă decât pentru construirea unora noi; încurajarea construcţiilor durabile în cadrul planificării urbane şi rurale; instruirea constructorilor pentru ridicarea şi întreţinerea clădirilor verzi.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective