Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" Constanta deruleaza o licitatie pentru realizarea unei bretele rutiere de conectare cu DN 39 in Agigea. Lucrarea face parte din obiectivului de investitie "Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunare Marea Neagra-lucrari aferente infrastructurii rutiere si de acces in portul Constanta".
Breteaua rutiera va avea o lungime totala de 3,2 km, incluzand un pasaj cu lungimea de 117,21 m si 4 deschideri, respectiv un pasaj de 94,4 m lungime cu trei deschideri. De asemenea, contractul inculde modernizarea drumului existent de acces catre zona de sud a portului (DN 39A), pe o lungmie de 1,4 km.
Valoarea estimata a contractului este de 20,7 milioane de lei, fara TVA, potrivit unui anunt de participare publicat prin Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP).
Lucrarile vor fi atribuite prin licitatie deschisa, avand criteriul de atribuire "pretul cel mai scazut". Termenul limita pentru primirea ofertelor este 19 noiembrie 2012, ora 12:00.
Proiectul este finantat in cadrul Programului Operational Sectorial Transport.









































