Retelele de alimentare cu apa si canalizare din orasul Jimbolia, judetul Timis, vor fi extinse si reabilitate printr-un proiect finantat prin intermediul Programului Operational Sectorial de Mediu (POS Mediu), Axa 1 "Extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata".
Investitia cuprinde pe partea de extindere si modernizare a sistemului de alimentare cu apa: reabilitarea a sase foraje de apa; reforare trei foraje de apa; realizare aductiunii intre foraje pe o lungime de 3,915 km; inlocuirea retelelor de distributie a apei pe o lungime de 4,543 km; extinderea retelelor de distributie a apei pe o lungime de 1,650 km.
In ceea ce priveste sistemul de canalizare se vor realiza lucrarile: constructia unei retele de canalizare menajere pe o lungime de 36,977 km; realizarea a cinci statii de pompare; montarea conductelor de refulare ale statiilor de pompare pe o lungime de 1,9 km.
Licitatia pentru atribuirea contractului de executare a fost lansata debeneficiarul proiectului , Aquatim S.A. Timisoara, la data de 30 iunie 2012, lucrarile fiind estimate la suma de 48,44 milioane lei fara TVA. Investitiile sunt finantate in procent de 73,91% din fonduri de coeziune prin POS Mediu, in proportie de 11,3% din fonduri de la bugetul de stat, 13,05% prin credit contractat de operatorul regional, iar 1,74% din bugetul local.
Operatorii economici pot depune ofertele pana la data de 30 august 2012. Contractul va fi atribuit potrivit criteriului "pretul cel mai scazut".




































