Primaria Bacau demareaza procesul de reabilitare a retelelor termice secundare din municipiu. Licitatia deschisa pentru executia a cinci loturi de lucrari a fost lansata miercuri, 22 februarie.
Valoarea totala a contactului se ridica la suma de 112,47 milioane lei fara TVA, perioada de implementare a contractului fiind de 20 luni. Proiectul este finantat din fonduri europene in procent de 50%, co-finantarea nationala fiind de 45%, iar confinantarea locala in procent de 5%. Fondurile europene sunt acordate prin Programul Operational Sectorial Mediu, Axa prioritara 3 "Reducerea poluarii si minimizarea efectelor schimbarilor climatice prin reabilitarea sistemelor de incalzire urbana, vizand atingerea tintelor de eficienta energetica in zonele prioritare identificate".
Lucrarile se refera la modernizarea, contorizarea si echilibrarea retelelor termice prin inlocuirea lor cu conducte prefabricate preizolate, in sistem legat, montate ingropat direct in pamant pentru alimentarea cu energie termica si apa calda menajera a consumatorilor situati in ansamblele de locuinte racordate la punctele termice aferente achizitiei.
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare in cadrul licitatiei este 9 aprilie 2012, ora 16:00.
Castigatorul va fi selectat in functie de criteriul "oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic". Pretul ofertei va avea o pondere de 60%, in timp ce valoarea coeficientului de transfer termic (LAMBDA) al conductelor preizolate va conta in procent de 40%.




































