Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2022
Abonament gratuit

PLANURI INTEGRATE DE DEZVOLTARE URBANABuzău: Proiecte importante demarează în acest an

F.A. Investiţii /

Investiţiile realizate de munici­palitatea Buzău în acest an vor fi ceva mai mici decât cele de anul trecut, bugetul de investiţii al Primăriei fiind de 11,07 milioane lei.

Principalele direcţiie de alocare a bugetului de investiţii vor viza dezvoltarea infrastructurii, reabilitarea termică şi investiţiile social- culturale.

La jumătatea lunii aprilie erau în curs de semnare contracte de finanţare pentru proiecte din fonduri structurale prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al municipiului Buzău.

Cele mai importante proiecte ce vor demara în 2011 sunt:

- "Reabilitarea reţelei de drumuri şi staţii de transport din zona de acţiune urbană a municipiului Buzău". Valoarea investiţiei este de 34,45 milioane lei, bani asiguraţi în primul rând din fonduri europene şi în secundar din bugetul local. Perioada de derulare a investiţiei este de 28 de luni de la data contractului de finanţare.

- "Reabilitarea monumentului istoric Ansamblul Conacului Marghiloman (vila Albatros din parcul Marghiloman), municipiul Buzău. Investiţia necesară este de 27,3 milioane lei şi va fi asigurată din fonduri europene şi buget local. Perioada de derulare este prevăzută la 33 de luni de la data semnării contractului de finanţare.

- Creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona de acţiune urbană a municipiului Buzău prin achizi­ţionarea de echipamente specifice şi amenajarea unui centru de supra­veghere. Valoarea investiţiei este de 2,75 milioane lei, sursele de finanţare fiind fondurile europene şi bugetul local. Perioada de derulare prevăzută este de 12 luni de la data semnării con­tractului de finanţare.

Din bugetul propriu de investiţii, Primăria Buzău alocă în acest an 267 mii lei pentru reabilitarea infrastructurii rutiere şi 290 mii lei pentru modernizare reţelelor de apă şi canalizare. De asemenea, pentru modernizarea reţelelor şi a punctelor termice sunt alocate 2,12 milioane lei, pentru modernizarea unităţilor de învăţământ 416 mii lei iar pentru modernizarea infrastructurii de sănătate 100 mii lei.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional