Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2020
Abonament gratuit

Prahova: Fonduri importante sunt investite în infrastructura rutieră

F.A. Investiţii /

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Consiliul Judeţean Prahova are în implementare 17 proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea lor totală depăşeşte 300 milioane euro din care suma eligibilă totală este de 212,88 milioane euro, potrivit domnului Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

    Investiţiile din bugetul local sunt finanţate din execedentul anului 2012

    Valoarea bugetului de investiţii pe anul 2013, din fonduri proprii, al Consiliului Judeţean Prahova se ridică 16,18 milioane lei, cea mai mare parte reprezentând excedentul anului 2012, 15,49 milioane lei. Pentru continuarea lucrărilor în execuţie a fost alocată suma de 10,33 milioane lei, iar pentru lucrări noi numai 1,36 milioane lei.

    Aproape 50 milioane euro investite în managementul deşeurilor

    Cea mai mare investiţie de care beneficiază Consiliul Judeţean Prahova este cea privind managementul integrat al deşeurilor, finanţată prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea proiectului este de 46,33 milioane euro, lucrările urmând să fie încheiate la finele anului 2015.

    Fonduri importante sunt investite şi în infrastructura rutieră.

    Proiectul de creştere a accesibilităţii către partea de nord a Polului de Creştere, în special către Spitalul Judeţean Prahova, prin realizarea pasajului rutier peste drumul naţional DN1B, în continuarea drumului judeţean DJ 102 se află în derulare. Investiţia în valoare de 17,94 milioane euro a fost demarată în luna februarie a acestui an şi se va încheia la începutul lui 2015, a precizat Mircea Cosma.

    În implementare se află şi proiectul de construcţie a legăturii rutiere între drumurile naţionale DN1 şi DN1B (realizarea drumului judeţean de centură DJ236), în zona de nord a Municipiului Ploieşti. Valoarea investiţiei este de 10,21 milioane euro. Este vorba despre un proiect demarat în 2010 pentru care s-au încheiat lucrările de execuţie

    O altă investiţie importantă vizează crearea Centrului de Afaceri "Lumina Verde" din Ploieşti, valoarea fiind de 9,18 milioane euro. Termenul limită pentru finalizare este luna august 2014. Proiectul se află în faza derulării procedurii de achiziţie pentru contractul de lucrări. Procedura a fost reluată după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis anularea acesteia în urma solicitării depuse de asocierea Edilturci- HGA Servimex-Energo.

    Lucrările de apă şi canalizare au întâietate

    Consiliul Judeţean Prahova participă la implementarea proiectelor cu finanţare europeană şi în calitate de partener. Cea mai importantă dintre aceste investiţii este "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor cu apă şi canalizare în judeţul Prahova" finanţată prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. În total proiectul depăşeşte 200 milioane de euro. Proiectul se află în implementare din 20 mai 2011 şi va fi încheiat conform graficului la finele anului 2014.

    Alimentare cu apă pentru nouă localităţi din Prahova

    Investiţii semnificative se vor efectua din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Prahova pentru realizarea sistemelor microzonale de alimentare cu apa potabilă.

    Pentru localităţile Brebu, Aluniş, Vărbilău, Slănic a fost alocată pentru acest an suma de 4 milioane lei, iar pentru comunele Ceraşu, Drajna, Bătrâni, Starchiojd si Poseşti suma a fost în valoare de 5,05 milioane lei. Ambele sunt proiecte derulate în continuare din anii trecuţi. Valoarea totală a celor două proiecte depăşeşte 35 milioane lei.

    Reabilitarea drumului judeţean DJ 713 continuă

    Pe partea de infrastructură din fonduri proprii va continua implementarea proiectului "Reabilitare DJ 713,Sinaia DN71-Cabana Cuibul Dorului -Saua Dichiului-Cabana Babele, km 0+000 - km 16+000-parteneriat cu C.J. Dâmboviţa". Valoarea totală a investiţiei este de 21,39 milioane lei, din care de la bugetul local pentru acest an a fost alocată suma de 500.000 lei.

    De asemenea, suma de 900.000 lei va fi investită şi în construirea unui pod peste pârâul Lopatna pe drumul judeţean DJ 233, km 7+802,5, localitatea Gogeasca, comuna Cărbuneşti. Este vorba despre un proiect nou care va fi încheiat în acest an.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Consilier

    Companii

    Internaţional