Lucrările la Cinematograful Patria din Braşov ar putea să înceapă în luna octombrie. Asta dacă nu vor apărea probleme sau contestaţii după termenul limită din 29 septembrie până când au fost depuse ofertele pentru execuţia lucrărilor în cadrul licitaţiei organizate de Primăria Municipiului Braşov pentru reabilitarea clădirii.
Valoarea totală a proiectului este de 10,97 milioane de lei, din care 8,77 milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional. Contractul de finanţare a fost semnat în luna iulie, proiectul având o perioadă de implementare de 24 de luni, 20 de luni fiind rezervate execuţiei lucrărilor.
Proiectul a fost realizat de Top-Form S.R.L din Braşov. Din suma alocată proiectului, lucrărilor de reabilitare a clădirii le revin 5,9 milioane de lei. Restul banilor vor fi utilizaţi pentru amenajări interioare şi echipamente speciale, astfel încât sala să aibă o acustică foarte bună. Aceasta pentru că imobilul va găzdui Filarmonica Braşov.
Suprafaţa utilă totală a fostului cinematograf "Patria" este de 1.289 mp. În urma realizării lucrărilor prevăzute în cadrul acestui proiect, suprafaţa construită a clădirii actualmente deteriorată şi neutilizată, care se reabilitează şi se pregăteşte pentru noi activităţi socio-culturale, este de 1.574 mp, iar cea desfăşurată este de 3.104 mp.
În acest spaţiu se vor amenaja spaţii expoziţionale, o sală de spectacole cu capacitatea de 458 de locuri şi scenă cu suprafaţa de 185,49 mp şi capacitatea de 80 de artişti, o sală de audiţii de 53 de locuri, în care se poate realiza şi proiecţie de film şi o sală de repetiţii pentru artişti. Foaiere destinate atât artiştilor, cât şi spectatorilor vor fi realizate prin extinderea actualei clădiri.