Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2020
Abonament gratuit

Satu Mare: Vor demara reabilitări la diferite locaţii ale spitalului judeţean

F.A. Investiţii /

 Satu Mare: Vor demara reabilitări la diferite locaţii ale spitalului judeţean
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    În acest an în judeţul Satu Mare vor continua investiţiile demarate în anii precedenţi, pentru care este alocat aproape 90% din bugetul de investiţii.

    Aceasta în condiţiile în care bugetul de investiţii pentru 2012 este de 56,88 milioane lei, mai mare cu aproape 30% decât cel din 2011.

    Cea mai mare parte din bugetul de investiţii (circa 74%, respectiv 42 milioane lei) este alocată pentru continuarea proiectului privind managementul deşeurilor din judeţ.

    De asemenea, au fost alocate fonduri pentru continuarea lucrărilor de modernizare a drumurilor judeţene (3 milioane lei), dezvoltarea turistică Luna Ses - Negreşti-Oaş (2,5 milioane lei), precum şi pentru baza de tratament balnear Beltiug (2,14 milioane lei).

    Cele mai importante proiecte ce vor demara în 2012 sunt cele pentru reabilitările la diferite locaţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare în sumă de 3 milioane de lei.

    Proiectul privind "Managementul regional al deseurilor urbane şi ecologizarea rampelor de deşeuri din judeţul Satu Mare"

    - termen de finalizare 31 decembrie 2012

    - este în curs de finalizare una dintre micro-staţiile de transfer al deşeurilor, respectiv cea de la Livada şi au început lucrările de închidere a depozitului de deşeuri din municipiul Carei

    - urmează să demareze lucrările de închidere a depozitului de deşeuri din oraşul Tăşnad

    - restul obiectivelor sunt în diverse faze de proiectare sau de obţinere a avizelor şi acordurilor necesare

    - in iunie 2011 a fost finalizat depozitul regional

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Consilier

    Companii

    Internaţional