Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a admis toate cele trei contestatii depuse in cadrul procedurii de atribuire a contractului a asistenta tehnica pentru managementul proiectului "Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Valcea".
Prin decizia din data de 5 aprilie CNSC a dispus anularea raportul procedurii in partea dedicata ofertelor depuse de cele trei asociatii contestatare si de societatea castigatoare a licitatiei, anuland totodata adresele de comunicare a rezultatului procedurii, ca acte subsecvente ale raportului procedurii.
Astfel, compania Apavil, beneficiarul proiectului, va trebui sa reanalizeze ofertele depuse de: asocierea S.C. Aecom Ingenieria S.R.L.-S.C Blom Romania S.R.L.-S.C. Safage S.A.; asocierea S.C. Hill International (Bucharest) S.R.L.-Hill International NV; asocierea S.C. Fichtner Environment S.R.L.-S.C. Interdevelopment S.R.L.- S.C. Unix S.R.L.; Tahal Consulting Engineers Ltd.
In schimb CNSC a respins ca netemeinica cererea de interventie depusa de asocierea S.C. Fichtner Environment S.R.L.-S.C. Interdevelopment S.R.L.-S.C. Unix S.R.L. prin care aceasta solicita mentinerea ca fiind temeinica si legala a deciziei de excludere a ofertelor prezentate de catre S.C. Hill International (Bucharest) S.R.L. si S.C. Aecom Ingenieria S.R.L. si respingerea contestatiilor formulate de catre acestea.
Licitatia pentru atribuirea contractului de asistenta tehnica a fost lansata la data de 7 septembrie 2011, valoarea estimata a serviciilor ce urmeaza sa fie contractate fiind de 19,89 milioane lei fara TVA. Perioada de implementare a proiectului este de 48 de luni.




































