Splaiul Unirii ar putea deveni o zona cu zgarie-nori daca proiectul societatii Profit Construct va deveni realitate. Compania doreste sa construiasca cinci cladiri cu inaltimi de pana la 80 de m in apropierea Pasajului Marasesti din Capitala, in acest sens a obtinut aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal de la Primaria Bucuresti. Prevederile urbanistice anterioare permiteau constructia de cladiri mixte cu regimul de inaltime de maxim de P+4.
Proiectul cuprinde doua loturi, cladirile urmand sa fie construite pe o suprafata de 22.571,45 mp. Primul lot va cuprinde cladiri cu destinatia locuinte, comert, servicii amplasate pe 14.555 mp din suprafata terenului total. Constructiile vor avea o suprafata desfasurata de maxim 58.220 mp si o amprenta totala la sol de cel mult 7277,5 mp.
Al doilea lot va cuprinde cladiri cu destinatia birouri, hotel, spital, locuinte, comert si se vor desfasura pe 8.016 mp. Cladirile vor putea avea o suprafata totala desfasurata de maxim 32.064 mp si o amprenta la sol de 3286,56 mp.
Spatiile verzi vor ocupa un procent de 31% din suprafata totala a terenului (20% din spatiile verzi vor fi amenajate pe teren natural si 11% pe subsol betonat).









































