Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2024

Alro Slatina mizează pe produsele cu valoare adăugată mare pentru consolidarea afacerii

Materiale /

Alro Slatina mizează pe produsele cu valoare adăugată mare pentru consolidarea afacerii
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Strategia producătorului de aluminiu Alro Slatina se axează pe continuarea investiţiilor în tehnologii şi echipamente performante, care vor contribui la reducerea costurilor de producţie, extinderea gamei de produse şi îmbunătăţirea calităţii acestora. Alro activează pe o piaţă globală extrem de competitivă. De aceea, creşterea ponderii produselor cu valoare adăugată mare, a produselor laminate plate din aliaje dure şi de înaltă rezistenţă şi a produselor pentru industria aeronautică reprezintă, în continuare, o prioritate. Aceste măsuri vor contribui şi la creşterea competitivităţii, a productivităţii şi a eficienţei energetice. De asemenea, investiţiile vizează consolidarea poziţiei de producător de referinţă în Europa Centrală şi de Est, precum şi pe cea de exportator important al României, acestea reprezentând peste 70% din producţia înregistrată anual de Alro Slatina.

    Miza - industria aeronautică, auto, de ambalaje şi construcţii

    Măsurile implementate de managementul Companiei reflectă strategia Comisiei Europene de reindustrializare. Acestea mizează pe o dezvoltare, în următoarea perioadă, a producţiei pentru sectoare precum industria aeronautică, industria auto şi de ambalaje şi construcţii. În acest sens, Alro are în plan livrarea de produse certificate pentru industria aeronautică. Etapele preliminare din programul AERO au fost parcurse cu succes, Compania devenind producător certificat. Compania a obţinut certificarea sistemului de management al calităţii în conformitate cu standardul internaţional ISO/TS 16949:2009, specific industriei auto. Alro are în vedere şi extinderea gamei de produse laminate plate prin instalarea unor utilaje noi pentru îndreptare, fâşiere şi tăiere la lungime.

    De asemenea, Alro este furnizor acreditat pentru producţia şi procesarea mecanică a aluminiului şi a aliajelor din aluminiu pentru industria auto. În acest sens, şi-a extins gama de produse laminate plate solicitate în special de clienţii din această industrie.

    Creştere de 5% a vânzărilor de aluminiu procesat

    Astfel, producţia totală de aluminiu primar, în 2014, a fost de 263.100 tone, în timp ce producţia de aluminiu procesat a atins 98.500 de tone, în creştere cu 5.000 de tone, faţă de 2013. În 2014, Alro a înregistrat o creştere a producţiei pentru produsele cu valoare adăugată mare cu 6.700 de tone, în timp ce segmentul de aluminiu primar a raportat o creştere de aproape 13.000 de tone. În ceea ce priveşte vânzările, Grupul a înregistrat vânzări mai mari cu 5% pentru segmentul de aluminiu procesat, în 2014 comparativ cu 2013, în timp ce vânzările aferente segmentului de aluminiu primar au crescut cu 3% în aceeaşi perioadă, iar Alro a raportat vânzări cu 8% mai mari pentru produsele cu valoarea adăugată mare, faţă de 2013, în timp ce vânzările de aluminiu primar au avut un nivel similar în 2014, comparativ cu 2013.

    Eficienţa energetică, prioritară pentru Companie

    Totodată, Alro are în vedere şi creşterea eficienţei energetice a activităţilor şi proceselor sale prin dezvoltarea unui sistem de management energetic bazat pe modelele ISO 16001 si ISO 50001, prin care să asigure caracterul sistematic al raţionalizării şi eficientizării utilizării energiei. Toate aceste măsuri au avut ca rezultat final o scădere a intensităţii energetice, în fiecare an. O altă direcţie prioritară în ultimii ani o reprezintă activitatea de reciclare a aluminiului. Astfel, managementul Companiei mizează pe o creştere a ponderii cantităţii deşeurilor de aluminiu folosite pentru producerea şleburilor şi barelor din aliaje de aluminiu. Astfel, aluminiul reciclat reprezintă o modalitate de economisire a energiei, de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, precum şi o utilizare eficientă a materiilor prime. Alro are în funcţiune o secţie de reciclare a deşeurilor de aluminiu care utilizează cele mai moderne echipamente.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Proiecte

    Amenajări

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Internaţional