Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2021
Abonament gratuit

CU UN VOLUM DUBLU DE TRANZACŢII ÎN 2020 FAŢĂ DE 2019Segmentul industrial - vedeta pieţei imobiliare

Piaţa Imobiliară /

Segmentul industrial - vedeta pieţei imobiliare
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Segmentul industrial a fost de departe vedeta pieţei imobiliare, înregistrând un volum de tranzacţii de circa 1 milion de metri pătraţi în 2020, aproape dublu faţă de valorile din 2019. Pe piaţa locală a spaţiilor logistice şi industriale a accelerat expansiunea, anul trecut, atât prin prisma cererii, care s-a apropiat de pragul de 1 milion de metri pătraţi, cât şi în ceea ce priveşte livrările de noi spaţii, care au atins suprafaţa de 649.000 de metri pătraţi, ambii indicatori atingând noi recorduri, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

    Spre deosebire de alte segmente ale pieţei imobiliare, sectorul logistic a beneficiat de contextul creat de situaţia globală printr-o creştere semnificativă a nevoii de spaţii de depozitare, arată specialistul. Această cerere a fost generată în prinicipal de sectoarele de retail, e-commerce şi FMCG, companiile căutând să îşi maximizeze eficienţa operaţională şi volumul vânzărilor prin scurtarea lanţurilor de aprovizionare şi a timpului de livrare către consumatorii finali. Astfel, cererea a venit în special din zona de retail, care a fost nevoită să se adapteze la volumul în creştere al solicitărilor sau la avansul vânzărilor online.

    "Profi, Carrefour, Selgros, IKEA, Brico Depot, XXXLutz, Mobexpert, Decathlon, LPP sau Bebe Tei sunt doar o parte dintre retailerii care au semnat contracte relevante de închiriere în 2020, alături de alţi jucători importanţi din online, precum Notino, Boutique Mall, epantofi.ro, elefant.ro sau mobilier1.ro. De altfel, companiile de retail şi e-commerce au închiriat spaţii cu o suprafaţă cumulată de 454.000 de metri pătraţi, având o cotă de piaţă de 46% în volumul tranzacţionat. Alte sectoare active au fost cel al operatorilor logistici (14%), automotive (11%) şi indus­tria farmaceutică (8%)", subliniază sursa citată.

    Conform acesteia, Bucureştiul a atras anul trecut 65% din volumul tranzacţionat, în timp ce Timi­şoara şi-a reconfirmat poziţia de cea mai activă piaţă regională, cu aproape 100.000 de metri pătraţi tranzacţionaţi.

    Rodica Târcavu, Partner, Indus­trial Agency, Cushman & Wakefield Echinox, arată: "În această conjunctură dinamică, în continuă schimbare şi cu multe provocări, am reuşit să construim un portofoliu important de chiriaşi, precum: Mega Image, TNT/ Fedex, AD Pharma / Dr. Max, Notino, Fildas, Danfoss, Bebe Tei, Nunner Logistics, cărora le mulţumim pentru încredere şi colaborarea excelentă. Din perspectiva dezvoltatorilor, am consolidat relaţiile cu partenerii noştri, nume marcante în piaţa de profil, precum CTP, WDP, VGP, Logicor şi Global Vision, care ne-au susţinut în procesul de tranzacţionare".

    În opinia lui Andrei Brinzea, Part­ner, Land & Industrial Agency, Cush­man & Wakefield Echinox, 2021 se anunţă un an la fel de dinamic şi consistent din perspectiva cererii şi a proiectelor logistice noi, în condiţiile în care dezvoltatorii au deja în construcţie spaţii cu o suprafaţă cumulată de aproximativ 450.000 de metri pătraţi. Bucureştiul rămâne cea mai activă piaţă, în jurul Capitalei fiind concentrate circa 60% din noile livrări. Dezvoltările continuă şi în oraşele cheie, cu potenţial economic şi logistic consacrat, cum ar fi Cluj, Timişoara, Braşov, Ploieşti, Craiova sau Sibiu.

    Pe piaţa industrială şi de logistică, rata de neocupare era estimată la 5% la nivel national şi la 8,1% în Bucureşti.

    Viorel Opaiţ, business development director JLL România, ne-a spus că, pentru spatiile industriale, chiria medie s-a mentinut la 3,6-4 euro/mp/lună în Bucureşti şi în vecinatate şi la 3-4 euro/mp/ lună în alte regiuni din ţară.

    Specialistul apreciază că zona de industrial/logistică va avea din nou un an bun, însă va fi greu de depăşit volumul tranzactionat de anul trecut, care a inclus câteva tranzactii foarte mari.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Materiale

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Licitaţii

    Bursa Construcţiilor 2 / 2021

    Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

    Investiţii

    Perspective

    Legea

    Companii

    Internaţional