Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2020
Abonament gratuit

DUPĂ O INVESTIŢIE DE SUTE DE MILIOANE DE EUROClădirea de birouri Ana Tower va fi inaugurată la sfârşitul lunii martie

Piaţa Imobiliară /

Clădirea de birouri Ana Tower va fi inaugurată la sfârşitul lunii martie

Clădirea de birouri Ana Tower, deţinută de omul de afaceri, George Copos, va fi inaugurată oficial la sfârşitul lunii martie, odată cu relocarea primilor chiriaşi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Surse din piaţă au declarat pentru News.ro că valoarea investiţiei se ridică la ordinul a câtorva sute de milioane de euro, Ana Tower fiind astfel cea mai scumpă clădire de birouri din ţara noastră.

Primii chiriaşi sunt, aşa cum au anunţat ieri, companiile PriceWaterhouseCoopers (PwC) România şi D&B David şi Baias.

Reprezentanţii dezvoltatorului spun că Ana Tower respectă toate standardele internaţionale pentru siguranţa la foc, iar structura zgârie norului este proiectată pentru a rezista la orice activitate seismică de 9 grade pe scara Richter.

Totodată, Ana Tower este prima clădire de birouri din Bucureşti care respectă standardul LEED Platinum Green Building. Certificarea dovedeşte grija pentru protecţia mediului pe parcursul construcţiei şi în procesul de alegere a materialelor şi finisajelor naturale, de înaltă calitate.

George Copos, dezvoltatorul clădirii, a declarat: "Clădirea a fost finalizată cu succes în termenul prevăzut - lucru rar întâlnit în România. Mai mult, clădirea este situată într-o zonă extrem de dinamică a oraşului, care va deveni viitorul «City» bucureştean. Ne-am străduit să satisfacem toate cerinţele PwC şi pe cele ale viitorilor chiriaşi, inclusiv în ceea ce priveşte legătura cu staţiile de metrou, spaţii de parcare pentru automobile, staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice, dar şi crearea de facilităţi pentru utilizatorii de biciclete. Sunt mândru că sunt român şi investesc în România".

A fost totodată desemnată cea mai îndrăzneaţă clădire de birouri din ţara noastră şi cea mai modernă. Investiţia făcută de Ana Tower Offices s-a bazat pe tehnologii folosite în premieră în România, rezultatul fiind 43.700 de metri pătraţi de spaţii de birouri ultra-moderne.

Chiriaşii beneficiază de opt lifturi de ultimă generaţie - Schindler high-speed - instalate pentru prima oară în România. Clădirea dispune de 1.300 de metri pătraţi de spaţii comerciale şi de peste 400 de locuri de parcare, în subteran şi suprateran.

Ana Tower Offices face parte din grupul de societăţi Ana Holding, alături de Ana Hotels, cu activităţi în industria hotelieră, şi de Ana Teleferic, transportator pe cablu din România.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 4 / 2020

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Legea

Companii

Internaţional