Piaţa spaţiilor de birouri din afara Capitalei a înregistrat o creştere de 60% a închirierilor, anul trecut faţă de 2013, potrivit datelor companiei de consultanţă ESOP Consulting.
În oraşele din ţară, principalele tranzacţii au totalizat anul trecut un volum de 37.377 de metri pătraţi de spaţii de birouri închiriate, de peste şapte ori mai mult decât în 2012. Conform sursei citate, principalele trei oraşe de interes au fost Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, ce deţin unele dintre cele mai ridicate stocuri de spaţii de birou de clasă A şi B din afara Capitalei.
Alexandru Petrescu, managing partner al ESOP Consulting, a declarat: "ESOP a intermediat tranzacţionarea unei suprafeţe totale de aproximativ 4.000 mp, ce a fost contractată la începutul acestui an, reprezentând aproximativ 10% din volumul tranzacţionat în 2014. De asemenea, am observat că, după primul val al dezvoltării oraşelor mari din ţară, precum Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, urmează al doilea val de centre universitare, fiind în derulare analize şi negocieri de închiriere spaţii de birouri în oraşe precum Craiova, Târgovişte şi Târgu-Mureş".
În comparaţie cu anul 2013, când majoritatea tranzacţiilor erau generate de companii din domeniul IT&C, 2014 şi începutul lui 2015 au consemnat relocări sau preînchirieri pentru companii din mai multe industrii, precum energie, automotive, industrie, IT&C, conform sursei citate.
Consultanţii ESOP au remarcat o diversificare a companiilor ce îşi mută zona de interes din Capitală către principalele oraşe, pe fondul dezvoltării de proiecte de calitate şi al ofertei superioare de forţă de muncă.
În topul oraşelor alese de companii pentru sedii de birouri sau puncte de lucru, lider este Bucureştiul, urmat de Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Ploieşti.
Alexandru Petrescu a adăugat: "În contextul în care motorul acestei dinamici de extindere în oraşele din ţară îl constituie nevoia companiilor de a accesa forţa de muncă competitivă şi calificată, credem că se conturează o oportunitate pentru autorităţile locale: dezvoltarea infrastructurii de acces şi a mijloacelor de transport public între oraşele mari, pe de o parte, şi localităţile din suburbii sau micile oraşe din proximitate, pe de altă parte, pentru a asigura un flux constant de forţă de muncă, pe termen mediu şi lung şi conservarea în timp a atractivităţii respectivei regiuni în faţa angajatorilor".
Domnia sa consideră că 2015 va fi la fel de bun, poate chiar mai bun decât anul precedent în ceea ce priveşte nivelul tranzacţiilor de închiriere cu spaţii de birouri. Alexandru Petrescu ne-a explicat: "Cererea cea mai mare va veni în continuare din partea companiilor de IT&C. Chiriile vor păstra aceeaşi linie ca în 2014, cu mici ajustări în sus sau jos, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă pe anumite zone".
Potrivit sursei menţionate, chiriile pentru spaţii de clasă A vor fi între 16 şi 18 euro/mp/lună, pentru Central District, între 13 şi 15 euro/mp/lună pentru clădiri de clasă B sau A din zone mai îndepărtate de centru şi între 10 şi 13 euro/mp/lună la clădirile de clasă A şi B din zonele unde se construieşte masiv, precum Grozăveşti, Dimitrie Pompeiu, Semănătoarea.









































