PARTE DIN CEL MAI AMPLU ANSAMBLU REZIDENŢIAL DIN ZONA DE VESTCity of Mara Avenue - lansat la Timişoara
Piaţa Imobiliară / 18 noiembrie 2019





Ansamblu City Of Mara se întinde pe 2,8 hectare, iar investiţia se ridică la peste 55 milioane de euro
City of Mara Avenue - noua fază a proiectului City of Mara (un ansamblu rezidenţial de tip vest-european, cu un concept şi o viziune ce pune oamenii în centrul procesului de proiectare) - a fost lansată recent în Timişoara. Investitorul este Alber Holding, una dintre cele mai active companii din sectorul construcţiilor. City of Mara Avenue înseamnă şase blocuri noi, cu 507 apartamente şi 4000 de metri pătraţi de spaţii comerciale pentru supermarket-uri, săli de sport şi fitness, cafenele, restaurante, spălătorie de haine, librărie, brand-uri de lifestyle.
Noul ansamblu, a cărui construcţie este deja începută, este situat la bulevard, într-o fostă zonă industrială, la mai puţin de zece minute de centrul istoric şi reprezintă ultima etapă a proiectului City of Mara.
Gabriel Almăjan, arhitect în cadrul biroului ATG Studio, a precizat: "Provocarea principală a acestui proiect este expunerea foarte generoasă la Calea Circumvalaţiunii. Alegerea a fost să creăm alveole urbane la acest bulevard, printr-o volumetrie dinamică şi printr-o variaţie a retragerilor de la aliniamentul stradal. Rezultatul a fost crearea unor spaţii private, semiprivate şi publice. Este, de fapt, o operaţiune de urbanizare a unei zone industriale vechi. Am dorit să aducem oraşul la oameni şi să participle la oraş. Ai spaţii intime, dar în acelaşi timp te afli în oraş. Te afli în mijlocul unei vieţi urbane, ai acces la funcţiuni publice, participi la viaţa urbană".
Lucrările pentru ansamblul City of Mara au început în anul 2015, iar în prima fază a proiectului au fost finalizate şapte blocuri.
Ciprian Cădariu, managing partner City of Mara, subliniază: "Noi nu construim doar pentru cei care vor să deţină un apartament într-un loc foarte dorit din Timişoara, ci şi pentru cei care investesc în active imobiliare bine poziţionate, cărora le va creşte valoarea în timp. Vrem să dăm viaţă şi să redăm oraşului o parte din el".
Prin acest proiect, dezvoltatorii, alături de echipa de proiectanţi şi arhitecţi, încearcă să ridice la un nivel superior calitatea de locuire în spaţiul urban şi să reconecteze comunitatea printr-un concept integrat de living şi lifestyle, în care noile blocuri de locuinţe vor oferi la parter o gamă variată de servicii, destinate locatarilor, dar nu numai lor.
Arhitectul Gabriel Almăjan consideră: "Experienţa urbană nu este a maşinii, este a pietonului, aşa ar trebui să fie. Dacă privim oraşul doar din maşină pierdem legătura cu tot ce înseamnă oraş şi comunitate, dacă alegem să folosim o bicicletă, pe acelaşi traseu, trăim experienţe diferite. Vrem ca locul acesta să fie una din ele".
Suprafaţa terenului pe care se construieşte întregul ansamblu City Of Mara este de 2,8 hectare, iar investiţia se ridică la peste 55 milioane de euro.