Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2022
Abonament gratuit

PIAŢA IMOBILIARĂConimpex Company: Două complexe rezidenţiale vor fi finalizate în 2012

F.A. Piaţa Imobiliară /

Conimpex Company: Două complexe rezidenţiale vor fi finalizate în 2012

În pofida dificultăţilor cu care s-a confruntat piaţa rezidenţială ca urmare a manifestării efectelor crizei economice, sunt dezvoltatori care mizează în continuare pe sectorul rezidenţial.

Conimpex Company, în calitate de dezvoltator şi constructor, va finaliza în 2012 lucrările la ansamblul rezidenţial Brâncuşi Residence, din Bucureşti. Acesta este situat pe Bulevardul Timişoara, din Sectorul 6 şi este compus din trei blocuri, totalizând aproximativ 600 de apartamente. 200 de apartamente sunt deja finalizate şi vândute, 200 vor fi predate la cheie în septembrie 2011 iar ultimele 200 de apartamente vor fi disponibile la cheie în al patrulea trimestru din 2012.

Unităţile locative au una, două sau trei camere decomandate şi semidecomandate şi suprafeţe utile între 31 şi 110 mp.

Valoarea estimată a investiţiei este de 40 milioane euro, asigurată parţial din surse proprii şi parţial din finanţare bancară, ne-a precizat doamna Mihaela Ciubotariu, reprezentantul Conimpex Company.

Tot în Bucureşti, Conimpex Company lucrează la finalizarea ansamblului Amfiteatru Residence, din strada Cărăruia, cu acces din Calea Văcăreşti şi Şoseaua Olteniţei. Acesta este construit în proporţie de 40% şi are ca termen de finalizare al patrulea semestru al anului 2012. În cadrul ansamblului pot fi achiziţionate apartamente cu una, două sau trei camere, cu suprafeţe utile cuprinse între 42 şi 100 mp, dar şi duplexuri a căror suprafaţă depăşeşte 100 mp utili. Ansamblul este în proporţie de 30% antecontractat. Finanţarea complexului Amfiteatru Residence este asigurată doar din surse proprii, valoarea estimată a investiţiilor însumând 12 milioane euro.

Pentru a stimula vânzările, compania a oferit un discount de -10% pentru apartamentele din cele două ansambluri, menţionează doamna Ciubotariu.

Criza economică a influenţat desfăşurarea proiectelor companiei în sensul încetinirii ritmului de construcţie, în contextul în care oferta actuală de spaţii rezidenţiale depăşeşte cu mult cererea pe piaţa din România. În perioada imediat următoare compania nu intenţionează să înceapă alte proiecte rezidenţiale. Doamna Mihaela Ciubotariu consideră că factorul esenţial pentru stimularea pieţei rezidenţiale este relansarea creditării.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional