Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2023

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au înregistrat în februarie cel mai mare declin anual, după iunie 2020

S.B. Ştirile Zilei /

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au înregistrat în februarie cel mai mare declin anual, după iunie 2020

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au scăzut în februarie cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, prima lor scădere anuală din iunie 2020 şi cea mai puternică scădere din noiembrie 2012, potrivit unui raport urmărit pe scară largă al societăţii de construcţii Nationwide, informează news.ro.

Preţurile au scăzut în februarie cu 0,5% comparativ cu luna precedentă, preţurile fiind acum cu 3,7% mai mici faţă de vârful atins august 2022, deoarece dobânzile creditelor ipotecare mai mari şi o criză a costului vieţii au continuat să descurajeze cumpărarea de case.

"Recenta serie de date slabe referitoare la preţurile locuinţelor a început cu turbulenţele pieţei financiare provocate de mini-bugetul anunţat de guvern la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. În timp ce condiţiile pieţei financiare s-au normalizat cu ceva timp în urmă, activitatea de pe piaţa imobiliară a rămas redusă", a spus economistul şef al Nationwide Robert Gardner, într-un comunicat de presă de miercuri.

Dobânzile ipotecare au crescut în septembrie 2022, după ce "mini-bugetul" dezastruos de reducere a taxelor al fostului prim-ministru Liz Truss a determinat o vânzare istorică pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale din Regatul Unit, ducând în cele din urmă la o intervenţie a Băncii Angliei şi la demisia lui Truss după numai 44 de zile în funcţie.

Scăderea preţurilor imobiliare din februarie reflectă probabil daunele persistente aduse încrederii şi presiunile asupra veniturilor gospodăriilor, inflaţia continuând să depăşească creşterea salariilor şi dobânzile ipotecare rămânând substanţial mai mari decât minimele din 2021, a explicat Gardner.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional